Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:52 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Brăila Comunicat de presă -29.04.2022

ro

29 Apr, 2022 16:17 887 Marime text
Nr. 63.196 din 29.04.2022

 
MĂSURI STABILITE ȘI RECOMANDĂRI PENTRU SIGURANȚĂ PUBLICĂ CU OCAZIA ZILEI 1 MAI
 
       Instituția Prefectului-Județul Brăila a fost gazda unei acțiuni de diseminare a informațiilor privind măsurile stabilite în contextul apropierii zilei de 1 Mai, acțiune derulată împreună cu purtătorii de cuvânt din partea IPJ Brăila – inspector de poliție Elena Ostache, IJJ Brăila – sergent major Abăseacă Andreea și ISU Dunărea Brăila – colonel Ștefan Stoian.
Prefectul Județului Brăila, Iulian Timofei a prezidat chiar astăzi o ședință la care au participat reprezentanții a trei instituții locale cu responsabilități pe parte de ordine publică – Inspectoratul de Poliție Judeţean Brăila și Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Brăila, ISU Dunărea Brăila – precum și conducerea structurii locale a Gărzii Naționale de Mediu, tema fiind stabilirea de măsuri de siguranță publică pe timpul weekendului de 1 Mai.

I.P.J. BRĂILA - Ziua Internațională a Muncii în siguranță
 
În perioada 29 aprilie – 1 mai 2022, peste 420 de  polițiști brăileni vor acţiona,  în sistem integrat, alături de jandarmi, polițiști locali și polițiști de frontieră pentru liniştea cetăţenilor, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, precum și prentru prevenirea oricăror situații de risc, pentru ca Ziua Internațională a Muncii  să fie petrecută în siguranță.
În cadrul dispozitivelor de ordine și siguranță publică vor acționa, în medie, în fiecare zi, 140 de poliţişti din structuri operative (ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale și luptători de intervenţie rapidă), cu peste 60 de autospeciale.
Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea accidentelor rutiere, 57 de poliţişti rutieri, sprijiniţi de cei de la ordine publică, vor monitoriza și dirija circulaţia pe căile de acces ce converg spre stațiunile turistice și drumurile naţionale și vor utiliza aparatura de supraveghere a traficului și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, în vederea preîntâmpinării producerii unor evenimente grave, pentru cei care călătoresc în weekend-ul  prilejuit de 1 mai.
Totodată, poliţiştii din cadrul Biroului Județean Poliție Transporturi vor intensifica acţiunile de patrulare în staţiile de cale ferată şi pe trenurile de călători, precum şi în Portul Brăila, în scopul prevenirii şi combaterii infracţiunilor contra patrimoniului şi a celor comise cu violenţă.
Misiunea polițiștilor se va concentra și pe activităţi de menţinere a ordinii şi a siguranţei publice în zonele cu o fluenţă mare de public, prevenirea şi combaterea infracţiunilor cu violenţă şi a altor fapte care aduc prejudicii patrimoniului public şi privat, astfel încât toţi cetăţenii să îşi petreacă Ziua Internaţională a Muncii în linişte.
Pentru un weekend liniștit şi fără evenimente neplăcute, vă recomandăm să țineți cont de următoarele sfaturi:
  • Conduceți cu atenție și prudență și respectați indicațiile polițiștilor din teren!
  • Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri. Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!
  • Nu urcaţi la volan, după ce aţi consumat băuturi alcoolice!
  • În condiţii de trafic aglomerat, manifestaţi atenţie mărită la efectuarea depăşirilor!
  • Adaptaţi permanent viteza de deplasare la condiţiile de drum şi trafic!
  • În cazul în care plecaţi de la domiciliu, evitați să vă anunțați plecarea de acasă și, mai ales, prin postări pe site-urile de socializare.
  • Nu stabiliţi relaţii de prietenie cu orice persoană care pare sociabilă!
  • Nu plecaţi singuri, noaptea târziu, de la petreceri sau alte localuri şi nu vă plimbaţi în locuri izolate şi întunecoase;
  • Nu consumaţi în exces băuturi alcoolice, comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de consumul de alcool!
 
I.J.J. BRĂILA - Măsuri pentru asigurarea ordinii publice la sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”, cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii, precum și în Stațiunea Lacu Sărat
 
        În perioada 28 – 29 aprilie a.c., jandarmii brăileni vor asigura măsurile de ordine publică la Biserica româno-elenă „Buna Vestire” (Biserica Greacă) cu ocazia manifestărilor religioase prilejuite de Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii.
În fiecare an, în vinerea din Săptămâna Luminată, creștinii ortodocși sărbătoresc „Izvorul Tămăduirii”, iar Biserica „Buna Vestire” din municipiul Brăila devine loc de pelerinaj datorită izvorului aflat sub Sfântul Altar. Pentru ca activitățile să se desfășoare în condiții de siguranță pentru cei care vor participa la aceste manifestări religioase, jandarmii brăileni vor intra în dispozitiv încă de joi, 28 aprilie a.c., atunci când vor avea loc Sfințirea Apei și Slujba Vecerniei.
Agheazma va fi îmbuteliată în sticle de plastic și distribuită de către reprezentanții bisericii către credincioșii prezenți.
Recomandăm cetățenilor:
  • Să manifeste răbdare, să respecte indicaţiile jandarmilor şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
  • Să solicite sprijin prin sistemul unic de urgenţă 112, în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială;
  • Să acorde o atenţie sporită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje);
  • Părinţii sunt rugaţi să supravegheze cu atenţie sporită copiii, pentru a evita situaţiile de rătăcire şi pentru a preveni eventualele accidente.
Totodată, cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii – 1 Mai, efectivele Jandarmeriei Brăila vor acorda o atenție deosebită locurilor aglomerate din municipiu și județ (gări, autogări, centre comerciale, discoteci, piețe etc.), în special în Stațiunea balneoclimaterică Lacu Sărat.
Misiunile de asigurare a ordinii și siguranței publice în Stațiune vor continua pe timpul sezonului estival 2022. În acest sens, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila vor fi alături de brăilenii și turiștii veniți în această locație, atât prin desfășurarea de misiuni specifice, cât și prin activități de informare și prevenire a faptelor antisociale.
Patrulele Postului de Jandarmerie Lacu Sărat acționează zilnic pentru siguranța cetățenilor și sunt sprijinite de echipaje de intervenție, ce sunt pregătite în fiecare moment să acționeze în cel mai scurt timp.
 
 
 
Recomandările I.S.U. BRĂILA
 
De la începutul anului până în prezent subunitățile de intervenție ale inspectoratului au acționat pentru limitarea și lichidarea a 263 incendii de vegetație uscată, stuf, gunoi menajer și miriște (47 în luna ianuarie, 88 în luna februarie, 92 în luna martie și 36 în perioada 01 – 27 aprilie), care s-au manifestat în diferite localități ale județului. În sprijinul acestora au intervenit și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență.
Pentru arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale (deşeurile vegetale rezultate în urma activităţilor de curăţare a copacilor, arbuştilor, zonelor de siguranţă de-a lungul căilor ferate şi drumurilor, de rărire a pădurilor şi altele asemenea), se vor lua următoarele măsuri:
– colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
– executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
– curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;
– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
– asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
– supravegherea permanentă a arderii;
– stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
– se interzice acoperirea cu pământ a focarelor;
– supravegherea permanentă a copiilor;
– fumatul în locuri special amenajate şi stingerea resturilor de ţigară înainte de a fi aruncate în scrumiere.
De asemenea, ISU Dunărea Brăila a dat asigurări că astăzi și mâine, cu prilejul sărbătoririi Izvorului Tămăduirii, un echipaj cu o autospecială de stingere cu apă și spumă asigură măsurile specifice la Biserica ”Buna Vestire” din municipiul Brăila.
Nu există locuri special amenajate pentru picnic!
 Un alt punct de interes îl constituie, în această perioadă, și protejarea mediului, cunoscut fiind faptul că mulți brăileni aleg să petreacă weekendul de 1 Mai, la picnic. Pe această temă structura teritorială a Gărzii Naționale de Mediu a făcut precizarea că la nivelul județului Brăila, și nici la nivel de municipiu, nu există loc special amenajat conform Legii 54/2012, Legea picnicului, așa cum este cunoscută. De altfel, instituția a explicat că se vor organiza acțiuni de verificare și control, împreună cu reprezentanți din partea Jandarmeriei și Poliției Locale, în zonele de afluență publică consacrate.
Conform Legii nr. 54/2012, prin zone special amenajate pentru activităţile de picnic se înțelege zonele aparţinând domeniului public ori privat al statului şi/sau al unităţilor administrativ-teritoriale, dotate cu utilităţi şi facilităţi pentru desfăşurarea activităţilor de picnic şi în care aprinderea focului este permisă.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii