Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:53 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Bistrița-Năsăud REZULTATE ACTIUNI 1-5 IUNIE

ro

06 Jun, 2023 13:41 595 Marime text
ACȚIUNILE POLIȚIȘTILOR BISTRIȚENI DIN
MINIVACANȚA DE 1 IUNIE ȘI RUSALII
 
În perioada minivacanței de 1 Iunie și Rusalii, în județul Bistrița-Năsăud nu au fost înregistrate incidente majore în ceea ce privește ordinea și siguranța publică a cetățenilor, măsurile luate de Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud atingându-și astfel scopul.
Principalele acţiuni, desfășurate de cei peste 700 de polițiști aflați la datorie, au vizat prevenirea şi combaterea infracţiunilor cu violenţă, monitorizarea stărilor conflictuale, prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, prezenţa activă a poliţiei rutiere pe principalele drumuri, în vederea prevenirii încălcării legislaţiei rutiere şi sancţionarea cu fermitate a celor care o încalcă.
Astfel, în perioada 1-5 iunie a.c., polițiștii din Bistrița-Năsăud au intervenit la 184 de evenimente, dintre care 168 au fost sesizate prin 112. În același interval, polițiștii au fost sesizați cu privire la săvârșirea a 74 de infracțiuni, dintre care 37 contra persoanei și 13 contra patrimoniului.
În urma activităților de investigare, au fost prinse, în flagrant delict, 9 persoane bănuite de comiterea a 12 infracțiuni. Totodată, au fost depistate 4 persoane urmărite la nivel național.
Poliţiştii au constatat din oficiu 18 infracţiuni şi au aplicat 590 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de peste 193.000 de lei, majoritatea pentru încălcări ale Ordonanței de Urgență a Guvernului 195/2002 privind circulația pe drumurile publice precum și ale Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi rămân priorităţi ale polițiștilor bistrițeni, context în care poliţiştii rutieri acționează permanent pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, principalul scop fiind diminuarea riscului rutier.
În cadrul activităților de monitorizare și control, desfășurate pentru creșterea siguranței în trafic, au fost constate 14 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.
Totodată, ca urmare a acțiunilor desfășurate în minivacanța 1-5 iunie, au fost reţinute 45 de permise de conducere, dintre care 21  pentru încălcarea regimului legal de viteză și  2 pentru consumul de alcool. Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au retras 21 de certificate de înmatriculare.
 EXEMPLIFICĂRI:
 
Conducători auto opriți la timp, de polițiștii care au acționat pentru siguranța comunității  
 
La data de 1 iunie a.c., pe strada Libertății din Bistrița, polițiștii Biroului de Ordine Publică au oprit pentru verificări un autoturism, condus de un tânăr, de 24 de ani, din municipiu.
 
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice, în vederea determinării alcoolemiei.
 
Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Biroului de Ordine Publică, sub aspectul săvârşirii infracţiuniI de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
 
****
La data de 1 iunie a.c., polițiștii din Beclean au depistat și oprit în trafic un conducător auto care se afla sub influența băuturilor alcoolice. Tânărul, în vârstă de  25 de ani, din Ilva-Mică, se afla la volanul unui autoturism care circula pe Drumul Național 17, prin localitatea Șieu-Sfântu.
 
Rezultatul testării etilotest în cazul acestuia a fost 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice, în vederea determinării alcoolemiei.
 
Poliția orașului Beclean continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis pentru  comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
 
***
 
În noaptea de 2/3 iunie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au depistat, în flagrant delict, un minor de 16 ani care se afla la volanul unui autoturism, deși nu avea acest drept.
 
Tânărul a fost oprit de polițiști pe o stradă din municipiul Bistrița, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că nu deține permis valabil pentru nicio categorie de autovehicule.
 
În urma celor constatate, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis.
 
 
***
 
În noaptea de 4/5 iunie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au depistat, în flagrant delict, un bărbat de 38 de ani, din Târgu-Mureș care conducea un autoturism pe Drumul Național 15A, prin Viile Tecii, deși consumase alcool.
 
În cazul lui, rezultatul testării etilotest a fost 0,62 mg/l alcool pur in aerul expirat și i-au fost recoltate probe biologice, în vederea determinării alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere cu alcoolemie.
 
***
 
La data de 4 iunie a.c., pe o stradă din Năsăud, polițiștii din cadrul Poliției orașului Năsăud au oprit pentru control un autoturism care avea număr de înmatriculare provizoriu.
 
La volanul acestuia a fost identificată o tânără de 25 de ani, din Coldău, iar în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că autoturismul condus de aceasta figurează ca fiind neînmatriculat. Tânăra a fost testată alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
 
Cercetările în acest caz sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul neînmatriculat.
***
 
În seara de 5 iunie a.c., polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au depistat, în flagrant delict, un conducător auto aflat sub influența alcoolului.
 
Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, din Salva, a fost oprit pentru control pe Drumul Comunal 43, pe raza localității Salva. Rezultatul în urma testării cu aparatul etilotest a fost 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea determinării alcoolemiei.
 
         Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii din cadrul Politiei Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul  sub influența alcoolului sau a altor substanțe, infracțiune prevăzută și pedepsită de Codul Penal, la articolul 336.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii