Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:35 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Argeș Conducea fără drept

ro

20 Jul, 2023 13:41 528 Marime text
Nr. 466 din 20 iulie 2023
 
 
BULETIN DE PRESĂ
Reținuți de polițiști
 
 
În ziua de 19 iulie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au continuat verificările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe  și tulburarea ordinii și liniștii publice și au reținut doi tineri, de 22 de ani, din Pitești, respectiv 17 ani, din Bascov.
Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 24 iunie a.c., în timp ce se aflau la un ștrand din municipiul Pitești, în urma unui conflict spontan, cei doi ar fi agresat alte două persoane, provocând, astfel, indignare și teamă în rândul persoanelor din proximitate.
În ziua de 19 iulie a.c., după administrarea probatoriului, tinerii au fost reținuți pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
 
  •  
 
Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni, în sistem integrat, pentru asigurarea ordinii publice
 
 
În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altori instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
Au fost desfășurate activități informativ-preventive și s-a acționat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, fiind organizate 60 de filtre.
Au fost legitimate 906 persoane, au fost verificate 619 autoturisme și au fost efectuate 170 de testări cu aparatele etilotest sau Drugtest.
Ca urmare a abaterilor constatate în acest context, au fost aplicate 317 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 69.000 de lei, dintre care 261 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 50 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.
În cadrul abaterilor constatate în filtrele rutiere instituite în cadrul acțiunii, au fost reținute 10 permise de conducere, dintre care patru pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar unul pentru alcool, și au fost retrase 17 certificate de înmatriculare.
 
  •  
 
Acțiuni de menținere a ordinii publice în Pitești
 
 
În ziua de 19 iulie a.c., polițiștii de ordine publică din cadrul Secțiilor 1-4 Poliție Pitești au desfășurat acțiuni de menținere a ordinii și liniștii publice, prevenire a faptelor contra patrimoniului prin verificarea oganizării pazei, precum și creștere a gradului de disciplină rutieră.
Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii au aplicat, în total, 56 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.825 de lei, dintre care 13, în valoare de 2.100 de lei, conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială și 43, în valoare de 3.915 de lei, conform O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice. De asemenea, au fost reținute 3 permise de conducere și retrase 3 certificate de înmatriculare.
Totodată, au fost continuate activităţile de informare şi prevenire a cetăţenilor din cartierele unde locuiesc preponderent persoane vârstnice, cu privire la infracţiunile de furt din locuinţă şi înşelăciune comise de persoane care pretind că lucrează la diferite companii, precum şi a infracţiunilor de înşelăciune comise prin intermediul reţelelor de telefonie mobilă.
 
  •  
 
Depistat conducând cu viteză excesivă
 
 
În ziua 19 iulie a.c., polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat, pe bulevardul Republicii din Pitești, un tânăr de 23 de ani, din Slatina, județul Olt, care conducea un autoturism cu viteză excesivă, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 110 km/h.
Ca urmare a abaterii constatate, tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.
 
  •  
 
Conducea fără drept
 
 
În ziua de 19 iulie a.c., polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Buzoești au depistat un tânăr, de 18 ani, din Recea, care conducea un autoturism, pe raza localității de domiciliu, iar din verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că aceasta nu este posesor de permis de conducere.
De asemenea, s-a stabilit faptul că autoturismul i-a fost încredințat de un alt tânăr de 23 de ani, din aceeași localitate, deși avea cunoștință că cel în cauză nu posedă permis de conducere.
A fost întocmit dosar penal conform art. 335, alin. 1 și 3 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
 
  •  
 
Conducea sub influența alcoolului
 
 
În ziua de 19 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tigveni au depistat un bărbat de 40 de ani, din Cepari, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că se afla sub influența alcoolului.
Avînd în vedere valoarea în urma testării, mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
 
  •  
 
Activități preventive desfășurate de polițiști
 
 
În ziua de 19 iulie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului Analizași Prevenirea Criminalității Argeș, împreună cu polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au desfășurat activități cu caracter informativ-preventiv la Casa de Cultură a Sindicatelor și la o unitate de învățământ preșcolar din orașul Mioveni.
Activitatea cu copiii s-a desfășurat în baza Programelor Naționale de prevenire a victimizării minorilor și Siguranța Online.
Polițiștii au purtat discuții cu copiii și însoțitorii acestora, urmărind prin acestea creşterea gradului de siguranţă a copiilor, prin informarea cu privire la potenţiale pericole şi, totodată, prin furnizarea de soluţii, utilizându-se metode specifice vârstei lor.
De asemenea, la Casa de Cultură a Sindicatelor polițiștii au abordat subiecte referitoare la prevenirea violenței domestice și a violenței de gen.
La activități au participat 35 de minori și 25 de adulți.
 
 
BIROUL DE PRESĂ
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii