Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:13 21 01 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DGA Acord de recunoaștere a vinovăției admis într-un dosar privind divulgarea de informații nepublice

ro

21 Jan, 2026 14:46 111 Marime text
Arad / Acord de recunoaștere a vinovăției admis într-un dosar privind divulgarea de informații nepublice
       
La data de 04.12.2025 a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara cu un inculpat, cadru militar activ în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” Arad.
Acesta a fost condamnat la 5 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de divulgare a unor informații nepublice.
În fapt, în luna iunie 2025, o persoană i-a solicitat inculpatului suma de 3.300 de euro, din care a primit avans suma de 900 de euro pentru a-i furniza echipamente disimulate de transmitere audio-video la distanță astfel încât acesta să îi poată comunica în timp real subiectele de la examenul de bacalaureat, iar soția sa să îi comunice rezultatele.
La data de 13.06.2025 au fost realizate simultan mai multe percheziții domiciliare și corporale printre care și cea asupra inculpatului, la aproximativ o oră după începerea probei la alegere a examenului de bacalaureat, fiind descoperite asupra sa echipamentele de transmitere audio-video disimulate.
Cu ocazia audierii s-a constatat că inculpatul este pompier în cadrul ISU Arad, având gradul de soldat și susținea examenul de bacalaureat pentru a putea ulterior să treacă în corpul subofițerilor.
În cauză, lucrătorii Serviciului Județean Anticorupție au fost delegați pentru a efectua mai multe activități procedurale și procesual penale.
 
 
 

BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii