Vizita ministrului Titus Corlăţean în tabăra de refugiaţi de la Za'atari
Vizita ministrului Titus Corlăţean în tabăra de refugiaţi de la Za'atariMinistrul Corlăţean s-a întâlnit cu guvernatorul regiunii şi cu reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale umanitare care activează în Iordania (secretarul general al Jordan Hashemite Charity Organization, directorul adjunct al UNHCR, reprezentantul UNICEF în Iordania) şi a analizat împreună cu aceştia posibilităţile şi modalităţile de implicare a ţării noastre în sprijinul celor afectaţi de actuala criză.
A fost exprimată preocuparea ţării noastre pentru situaţia umanitară gravă care afectează populaţia din Siria şi din ţările vecine şi a fost reiterată poziţia României pentru o soluţionare paşnică şi cât mai grabnică a crizei siriene.
Oficialul român a exprimat aprecierea pentru eforturile materiale şi umane depuse de autorităţile iordaniene şi organizaţiile internaţionale pentru gestionarea multiplelor probleme generate de afluxul masiv de refugiaţi. A reiterat solidaritatea ţării noastre cu Regatul Haşemit al Iordaniei şi a comunicat decizia României de a acorda guvernului iordanian un sprijin umanitar financiar din bugetul de asistenţă pentru dezvoltare, în valoare de 130.000 USD, precum şi sprijin material.
Toţi participanţii la întâlniri au evocat necesitatea unei mai active implicări a întregii comunităţi internaţionale în sprijinirea statelor vecine Siriei, pentru evitarea unei catastrofe umanitare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp