Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:29 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Participarea secretarului de stat George Ciamba la reuniunea Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe al OCEMN

ro

12 Dec, 2013 11:53 892 Marime text
Secretarul de stat George Ciamba a condus delegaţia României la cea de-a 29-a reuniune a Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe ai Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN), Erevan, astăzi, 12 decembrie 2013.
 
Consiliul Miniştrilor de Externe, organizat de Preşedinţia-în-Exerciţiu a OCEMN (PiE), deţinută de Armenia, a evaluat progresele realizate de organizaţie pe perioada mandatului Armeniei, iar temele principale de pe agenda reuniunii ministeriale au vizat: analizarea stadiului cooperării economice în domeniile de activitate ale OCEMN şi al implementării „Agendei Economice pentru un Parteneriat Întărit al OCEMN”; desemnarea ţărilor coordonatoare ale Grupurilor de Lucru; acordarea/reînnoirea statutului de observator sau partener de dialog sectorial pentru unele state (SUA, Israel, Cehia, Slovacia, Ungaria, Croaţia); eficientizarea activităţii Secretariatului Internaţional al OCEMN şi evaluarea activităţii organismelor înrudite ale OCEMN.
 
Consiliul a aprobat desemnarea României ca ţară coordonatoare a Grupului de Lucru pentru Protecţia Mediului (2014 - 2016), precum şi acordarea reprezentantului României a unui nou mandat de secretar general adjunct al Organizaţiei.
 
În intervenţia sa, secretarul de stat George Ciamba a reafirmat contribuţia statului român la activităţile organizaţiei, îndeosebi în domeniul transporturilor rutiere şi maritime, protecţiei mediului, combaterii criminalităţii transfrontaliere, dezvoltării comerţului intra-regional şi culturii. George Ciamba a subliniat importanţa consolidării cooperării OCEMN – UE de o manieră pragmatică şi flexibilă, astfel încât UE să devină un partener privilegiat al OCEMN, contribuind astfel la creşterea profilului regional al organizaţiei. Mesajul României a indicat necesitatea substanţierii parteneriatului UE – OCEMN, bazată pe evaluarea pragmatică a resurselor existente şi cu luarea în considerare a actualelor realităţi din zonă, respectiv a politicilor şi instrumentelor pe care Uniunea le are în raport cu regiunea. „Relaţiile instituţionalizate existente între statele membre OCEMN şi UE demonstrează că UE reprezintă un partener natural al OCEMN. Trebuie să profităm de oportunităţile oferite de politicile şi instrumentele dezvoltate de UE pentru regiunea, în special, Sinergia Mării Negre, Strategia UE pentru Regiunea Dunării şi Politica Maritimă Integrată”,  a afirmat în intervenţia sa secretarul de stat George Ciamba.
 
Totodată, demnitarul român a salutat parafarea Acordurilor de Asociere cu UE de către două dintre statele membre OCEMN – R.Moldova şi Georgia – în cadrul Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius şi a exprimat speranţa că semnarea şi ratificarea cât mai curând a acestora va contribui la dezvoltarea interacţiunii OCEMN-UE. Complementar acestor evoluţii pozitive, demnitarul român a relevat oportunităţile oferite de exercitarea de către Grecia a PRES UE, semestrul I 2014, Bulgaria a PiE OCEMN, semestrul I 2014 şi România a PiE SEECP, 2013-2014.  
 
Cu ocazia prezenţei la Erevan, secretarul de stat pentru afaceri europene va fi primit de ministrul armean al afacerilor externe, Edward Nalbandian.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii