MAE salută reacţia Comisiei Europene faţă de site-ul discriminatoriu la adresa lucrătorilor din Europa Centrală şi de Est, lansat de Partidul pentru Libertate (PVV) din Olanda
MAE salută reacţia Comisiei Europene faţă de site-ul discriminatoriu la adresa lucrătorilor din Europa CentralăMinisterul Afacerilor Externe salută reacţia Comisarului european pentru Justiţie, Drepturi fundamentale şi Cetăţenie, Viviane Reding, conform căreia Comisia Europeană condamnă acest site, considerându-l contrar principiilor europene privind libera circulaţie.
"Cerem tuturor cetăţenilor Olandei să nu urmeze această iniţiativă intolerantă, ci să declare în mod hotărât pe site-ul PVV că Europa este un spaţiu al libertăţii", a declarat comisarul european, Viviane Reding.
Poziţia oficialului european vine ca urmare a demersurilor pe care, România, prin Ambasada de la Haga şi prin Reprezentanţa Permanentă de la Bruxelles le-a întreprins, alături de Bulgaria şi Polonia, pentru adoptarea unor măsuri în consecinţă, având în vedere caracterul vădit discriminatoriu al acestui site, care încalcă normele europene în vigoare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp