Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:30 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAE Republica Finlanda - Grevă în mai multe sectoare ale economiei

ro

31 Jan, 2024 08:49 381 Marime text
31 ianuarie 2024
 
Atenționare de călătorie
Republica Finlanda - Grevă în mai multe sectoare ale economiei
 
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Finlanda că, în perioada 1-2 februarie 2024, va avea loc o grevă în mai multe sectoare ale economiei, ce va avea ca urmări, printre altele, perturbări în domeniul transporturilor aeriene și ale celor în comun: tramvaie, trenuri de metrou și cele din rețeaua feroviară de suprafață, precum și majoritatea rutelor de autobuz - urban și interurban.
Compania națională Finnair va anula aproximativ 550 de zboruri.
La greve participă și membri ai Sindicatului pentru sectorul public și al bunăstării, care lucrează pentru Finavia sau Airpro, angajați responsabili cu întreținerea proprietăților, curățenia și securitatea aeroporturilor, precum și Uniunea Piloților de Linie Aeriană, care îi reprezintă pe piloții Finnair.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Helsinki: +35892413624, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul permanență al misiunii diplomatice a României în Finlanda: +358 50 553 35 86.
Se recomandă consultarea paginilor de Internet https://helsinki.mae.ro și www.mae.ro.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii