Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:18 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ANPC scoate la concurs postul de comisar-sef adjunct al CRPC Constanta

ro

01 Jun, 2010 05:41 4694 Marime text
anpc.jpgAutoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor organizează concurs, pe data de 17 iunie a.c., (probă scrisă), ora 9.00 şi 21 iunie a.c. (interviul), pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a unor funcţii publice de conducere din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Pentru funcţia de comisar-şef adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Constanţa, condiţiile specifice care trebuie întrunite de participanţii la concurs sunt următoarele: studii superioare de lungă durată, vechime în specialitate de minimum doi ani, cunoştinţe de operare pe calculator şi cunoaşterea unei limbi străine de circulaţie internaţională.

Condiţiile specifice pentru participarea la concurs, actele care alcătuiesc dosarul de concurs, precum şi bibliografia aferentă sunt afişate la sediul Autorităţii, în Bucureşti, bulevardul Aviatorilor, numărul 72, etajul 1, sectorul 1. Depunerea dosarelor de concurs şi completarea formularului de înscriere se vor face în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului, la Direcţia Buget şi Administrare, în Bucureşti, bulevardul Aviatorilor, numărul 72, etajul 1, sectorul 1, între orele 9.00 - 17.00.

Facem precizarea că postul respectiv a fost ocupat până la declararea sa ca vacant de către Dionisie Culeţu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii