Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:00 13 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Afacerilor Interne a făcut public Ordinul privind activităţile de prevenire a corupţiei pentru promovarea integrităţii

ro

01 Jul, 2018 02:17 1456 Marime text
În Monitorul Oficial al României partea I numărul 519 din 25 iunie 2018 a fost publicat Ordinul nr. 62 din 13 iunie 2018 privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor de prevenire a corupţiei şi de educaţie pentru promovarea integrităţii în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Actul normativ este semnat de ministrul de resort Carmen Daniela Dan.
 
Mai jos publicăm integral ordinul în cauză:

CAP. I -  Dispoziţii generale

ART. 1 - Prezentul ordin reglementează modul de organizare şi desfăşurare a activităţilor de prevenire a corupţiei în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, denumit în continuare MAI, precum şi activităţile de educaţie pentru promovarea integrităţii.

ART. 2 - (1) Prevenirea corupţiei constituie ansamblul măsurilor realizate în scopul reducerii incidenţei faptelor de corupţie săvârşite de personalul MAI, al adoptării unui comportament integru şi al creşterii încrederii cetăţenilor în instituţie.

(2) Prevenirea corupţiei se realizează prin:
a) activităţi de informare şi instruire anticorupţie a personalului MAI;
b) campanii/acţiuni de prevenire a corupţiei pentru conştientizarea cauzelor şi consecinţelor implicării în fapte de corupţie, adresate personalului MAI şi cetăţenilor;
c) managementul riscurilor de corupţie;
d) evaluarea reacţiei instituţionale la corupţie;
e) activităţi de educaţie pentru promovarea integrităţii;
f) efectuarea testelor de integritate.
 
CAP. II - Activităţi de informare şi instruire anticorupţie a personalului MAI

ART. 3 - Activităţile de informare şi de instruire anticorupţie se realizează de către personalul specializat din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, denumită în continuare DGA.
 
ART. 4 - (1) Activităţile de informare anticorupţie se desfăşoară în scopul prezentării riscurilor de corupţie specifice unui domeniu de activitate, a informaţiilor de noutate privind activitatea de prevenire şi combatere a corupţiei, a legislaţiei, a studiilor şi cercetărilor ce privesc acest domeniu.

(2) Activităţile de informare anticorupţie se realizează din iniţiativa DGA sau la solicitarea structurilor MAI şi se desfăşoară pe o durată de cel puţin 30 de minute.
 
ART. 5 - (1) Activităţile de instruire anticorupţie se desfăşoară în vederea dezvoltării capacităţii personalului MAI de a utiliza şi combina cunoştinţe teoretice, deprinderi practice şi atitudini specifice în domeniul prevenirii corupţiei.

(2) Activităţile de instruire anticorupţie se realizează din iniţiativa DGA sau la solicitarea structurilor MAI şi au în vedere, cu prioritate, personalul nou-încadrat în MAI, cel care activează în domenii expuse în mod deosebit riscurilor de corupţie, precum şi personalul cu funcţii de conducere.
 
ART. 6 - Activităţile de instruire anticorupţie se desfăşoară cu un număr maxim de 30 de participanţi, pe o durată de cel puţin două ore.
 
ART. 7 - (1) Întregul personal al MAI are obligaţia de a participa la activităţile de instruire anticorupţie desfăşurate de către DGA, cel puţin o dată la 3 ani.

(2) Personalul MAI nou-încadrat şi cel care ocupă posturi de conducere au obligaţia de a participa la activităţile de instruire anticorupţie desfăşurate de către DGA, în primele 6 luni de la numirea/împuternicirea în funcţie.
 
ART. 8 - La solicitarea DGA, structurile MAI asigură condiţiile corespunzătoare organizării activităţilor de informare sau de instruire anticorupţie.
 
ART. 9 - Personalul DGA planifică, organizează şi desfăşoară activităţi de informare şi instruire anticorupţie, în conformitate cu prevederile prezentului ordin şi ale procedurilor operaţionale.
 
CAP. III - Campanii/acţiuni de prevenire a corupţiei pentru conştientizarea cauzelor şi consecinţelor implicării în fapte de corupţie, adresate personalului MAI şi cetăţenilor

ART. 10 - (1) Campania de prevenire a corupţiei reprezintă un ansamblu de acţiuni de amploare, desfăşurate la nivel naţional, regional sau local, ce implică utilizarea mai multor materiale cu caracter preventiv, pentru conştientizarea de către personalul MAI şi cetăţeni a cauzelor şi consecinţelor implicării în fapte de corupţie.

(2) Acţiunea de prevenire a corupţiei reprezintă o activitate desfăşurată la nivel naţional, regional sau local, ce implică utilizarea unui număr redus de materiale cu caracter preventiv, pentru conştientizarea de către personalul MAI şi cetăţeni a cauzelor şi consecinţelor implicării în fapte de corupţie.
 
ART. 11 - (1) Personalul DGA planifică, organizează şi desfăşoară campanii şi acţiuni de prevenire a corupţiei în conformitate cu prevederile prezentului ordin şi ale procedurilor operaţionale.

(2) Campaniile şi acţiunile de prevenire a corupţiei pot fi organizate şi implementate cu sprijinul structurilor MAI din care face parte publicul-ţintă sau cu care interacţionează publicul-ţintă, precum şi cu sprijinul altor entităţi din afara MAI.
 
CAP. IV - Managementul riscurilor de corupţie

ART. 12 - (1) Managementul riscurilor de corupţie reprezintă ansamblul proceselor ce vizează identificarea, descrierea, evaluarea şi ierarhizarea factorilor instituţionali şi individuali care favorizează ori determină săvârşirea faptelor de corupţie, elaborarea şi aplicarea măsurilor necesare pentru prevenirea apariţiei şi limitarea efectelor acestora.

(2) La nivelul fiecărei structuri MAI, activitatea de management al riscurilor de corupţie se materializează într-un document ce se supune monitorizării şi evaluării anuale de către DGA.
 
ART. 13 - Scopul activităţii de management al riscurilor de corupţie este reprezentat de adoptarea la nivelul tuturor structurilor MAI a unor măsuri de control şi/sau prevenire, adaptate cauzelor care determină posibilitatea de apariţie a unor fapte de corupţie, astfel încât probabilitatea apariţiei acestora şi impactul resimţit la nivelul activităţilor ministerului să fie diminuate.
 
ART. 14 - Activităţile de management al riscurilor de corupţie vizează următoarele obiective:
a) creşterea nivelului integrităţii, transparenţei instituţionale şi a bunei desfăşurări a activităţilor specifice;
b) stabilirea priorităţilor de intervenţie în domeniul prevenirii corupţiei;
c) asumarea responsabilităţii de către personalul de conducere cu privire la implementarea măsurilor de prevenire/control a/al riscurilor de corupţie.
 
ART. 15 - (1) Cadrul conceptual şi organizatoric al activităţii de management al riscurilor de corupţie se stabileşte prin procedura de sistem privind managementul riscurilor de corupţie în cadrul structurilor MAI, care se realizează de către DGA şi se transmite tuturor structurilor.

(2) Activităţile de management al riscurilor de corupţie sunt realizate prin intermediul unei aplicaţii informatice utilizate în acest scop, denumită Managementul asistat al riscurilor de corupţie (MARC).

(3) DGA administrează şi asigură funcţionarea aplicaţiei informatice pentru managementul riscurilor de corupţie.
 
ART. 16 - (1) DGA asigură monitorizarea, coordonarea şi evaluarea activităţii de management al riscurilor de corupţie desfăşurate de către structurile MAI şi a măsurilor de prevenire/control a/al riscurilor de corupţie adoptate şi implementate de către acestea, pe baza datelor, informaţiilor şi rapoartelor transmise de către structurile MAI.

(2) Structurile MAI au obligaţia de a furniza DGA datele şi informaţiile solicitate privind activitatea de management al riscurilor de corupţie.
 
CAP. V -  Evaluarea reacţiei instituţionale la incidentele de integritate

ART. 17 - Incidentul de integritate reprezintă situaţia în care asupra unui angajat MAI a fost dispusă cel puţin una dintre următoarele măsuri:

a) încetarea disciplinară a raporturilor de serviciu/muncă, ca urmare a săvârşirii unei abateri de la normele deontologice sau de la alte prevederi similare menite să protejeze integritatea funcţiei publice;
b) trimiterea în judecată sau condamnarea pentru săvârşirea unei infracţiuni de corupţie sau a unei fapte legate de nerespectarea regimului interdicţiilor, incompatibilităţilor, conflictului de interese sau declarării averilor;
c) rămânerea definitivă a unui act de constatare emis de către Agenţia Naţională de Integritate, referitor la încălcarea obligaţiilor legale privind averile nejustificate, conflictul de interese sau regimul incompatibilităţilor;
d) rămânerea definitivă a unei decizii emise de Consiliul general al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) privind o lucrare ştiinţifică.
 
ART. 18 - Obiectivele evaluării reacţiei instituţionale la incidentele de integritate sunt:
   
a) identificarea factorilor individuali şi organizaţionali care au favorizat producerea incidentelor de integritate;
b) identificarea punctelor tari şi a punctelor slabe în implementarea măsurilor de prevenire/control a/al riscurilor de corupţie;
c) verificarea gradului de eficacitate şi a conformităţii măsurilor stabilite la nivelul structurii evaluate cu bunele practici din domeniul de activitate;
d) identificarea de criterii/indicatori care să permită anticiparea prezenţei unor riscuri de corupţie;
e) identificarea segmentelor de activitate unde pot fi aduse îmbunătăţiri care să conducă la o mai bună prevenire/la un mai bun control a/al riscurilor de corupţie.
 
CAP. VI - Activităţi de educaţie pentru promovarea integrităţii

ART. 19 - Educaţia pentru promovarea integrităţii constituie ansamblul măsurilor aplicate în vederea însuşirii cunoştinţelor, a formării şi dezvoltării capacităţilor, atitudinilor, deprinderilor şi comportamentelor copiilor, adolescenţilor, tinerilor şi adulţilor, contribuind la buna creştere, cunoaşterea drepturilor şi obligaţiilor, dezvoltarea comportamentului integru, creşterea gradului de conştientizare şi a nivelului de educaţie anticorupţie. Educaţia în domeniul eticii şi integrităţii se realizează atât la nivelul MAI, cât şi în rândul cetăţenilor, de către DGA.
 
ART. 20 - Activităţile de educaţie pentru promovarea integrităţii la nivelul MAI se realizează prin:
a) introducerea în curriculumul instituţiilor de formare iniţială şi al centrelor de pregătire aflate în subordinea MAI a unor teme/discipline privind etica şi integritatea; personalul DGA poate participa la susţinerea temelor sau la activităţile de formare în cadrul unor discipline privind etica şi integritatea;
b) prezentarea de către reprezentanţii DGA a unor teme privind etica şi integritatea în cadrul instituţiilor de învăţământ care pregătesc personal pentru nevoile MAI, la solicitarea instituţiilor sau din iniţiativa DGA, cu acordul acestora;
c) acordarea de către DGA a sprijinului de specialitate în vederea pregătirii unor cadre didactice în domeniul prevenirii corupţiei, la solicitarea instituţiilor de formare iniţială şi a centrelor de pregătire aflate în subordinea MAI;
d) sesiuni de comunicări ştiinţifice pe teme incidente domeniului anticorupţie;
e) cursuri, seminare şi ateliere de lucru pe teme anticorupţie.
 
ART. 21 - Activităţile de educaţie pentru promovarea integrităţii adresate cetăţenilor sunt:
a) activităţi organizate şi desfăşurate în cadrul unor entităţi din afara MAI sau în parteneriat/colaborare cu acestea, din iniţiativa DGA sau la solicitarea acestora;
b) activităţi educativ-preventive realizate în parteneriat/ colaborare cu societatea civilă/organizaţii neguvernamentale/ asociaţii/fundaţii/mediul de afaceri, în vederea cooptării societăţii civile şi mediului de afaceri în activităţile concrete de implementare a măsurilor de prevenire a corupţiei;
c) activităţi de promovare a atitudinii civice şi de informare cu privire la noţiunile incidente domeniului anticorupţie;
d) participarea la evenimente organizate de MAI cu caracter informativ-preventiv, educativ şi de reprezentare;
e) activităţi organizate în cadrul unor programe educaţionale desfăşurate la nivel naţional sau în cadrul unor parteneriate cu inspectoratele şcolare, organizaţii neguvernamentale, asociaţii, fundaţii etc.;
f) participarea în cadrul unor ateliere de lucru, informări, concursuri tematice, tabere organizate pe diverse subiecte anticorupţie pentru prezentarea, conştientizarea şi dezbaterea unor teme privind consecinţele şi cauzele corupţiei, precum şi metodele şi mijloacele de prevenire a acesteia;
g) sesiuni de comunicări ştiinţifice, cursuri, seminare şi ateliere de lucru pe teme anticorupţie destinate cetăţenilor;
h) alte activităţi organizate pentru sau împreună cu cetăţenii în scopul prevenirii faptelor de corupţie.
 
CAP. VII - Consilierul pentru integritate

ART. 22 - (1) Consilierul pentru integritate este persoana desemnată la nivelul structurilor aparatului central al MAI, instituţiilor şi structurilor aflate în subordinea MAI, respectiv structurilor subordonate acestora ai căror conducători au calitatea de ordonatori terţiari de credite, pentru sprijinirea activităţilor de prevenire a corupţiei desfăşurate de către DGA în condiţiile prezentului ordin.
(2) Şefii structurilor prevăzute la alin. (1) pot dispune desemnarea consilierilor pentru integritate şi la alte structuri din subordine, având la bază criteriile minimale reprezentate de:
a) volumul şi complexitatea activităţilor structurii;
b) numărul angajaţilor din cadrul structurilor subordonate;
c) posibilităţile concrete de prevenire a corupţiei;
d) distanţa dintre sediul structurii subordonate şi sediul structurii ierarhic superioare.
 
ART. 23 - Consilierul pentru integritate se desemnează prin dispoziţie/ordin a/al conducătorului structurii MAI din care face parte.

ART. 24 - (1) Consilierul pentru integritate are următoarele atribuţii:
a) asigură diseminarea materialelor transmise de către DGA cu privire la activitatea de prevenire şi combatere a corupţiei din MAI;
b) ţine evidenţa nominală a personalului care participă la activităţile de informare şi de instruire anticorupţie organizate de către DGA;
c) propune şefului structurii organizarea şi desfăşurarea unor activităţi de instruire realizate de către personalul specializat al DGA;
d) asigură secretariatul grupului de lucru pentru prevenirea corupţiei, constituit în conformitate cu procedura de sistem privind managementul riscurilor de corupţie în cadrul structurilor MAI;
e) sprijină personalul DGA în realizarea activităţilor de monitorizare, reevaluare a riscurilor ori de realizare a evaluărilor privind reacţia instituţională la incidentele de integritate.
 
(2) Fişa postului persoanei desemnate consilier pentru integritate se actualizează cu atribuţiile prevăzute la alin. (1), în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentului ordin.
(3) Activitatea desfăşurată de persoana desemnată consilier pentru integritate poate face parte din evaluarea anuală de serviciu.
 
ART. 25 - În vederea îndeplinirii atribuţiilor specifice, DGA asigură instruirea consilierilor pentru integritate.
 
CAP. VIII - Responsabilitatea personalului de conducere

ART. 26 - (1) În vederea prevenirii faptelor de corupţie, personalul de conducere din cadrul MAI are următoarele responsabilităţi:
a) asigură participarea personalului din subordine la activităţile de informare şi de instruire anticorupţie organizate de DGA;
b) sprijină personalul specializat al DGA în organizarea şi implementarea campaniilor şi acţiunilor de prevenire a corupţiei;
c) asigură punerea în aplicare a măsurilor prevăzute în Planul de integritate pentru implementarea, la nivelul MAI, a Strategiei naţionale anticorupţie;
d) asigură managementul riscurilor de corupţie şi aplică măsurile de prevenire şi control al riscurilor la corupţie;
e) solicită sprijinul DGA cu privire la măsurile ce pot fi dispuse pentru prevenirea faptelor de corupţie din domeniul de competenţă;
f) sprijină personalul specializat al DGA în realizarea vizitelor de evaluare privind reacţia instituţională la incidentele de integritate;
g) furnizează DGA documente referitoare la organizarea şi funcţionarea structurii, precum şi alte date necesare pentru pregătirea activităţilor de prevenire a faptelor de corupţie;
h) asigură postarea la avizier, în locuri vizibile (birouri destinate relaţiilor cu publicul/primirii în audienţă, săli de aşteptare, suprafaţa exterioară a clădirilor etc.), precum şi pe prima pagină a site-urilor proprii de internet şi intranet a mesajelor sau materialelor anticorupţie puse la dispoziţie de către DGA.
 
(2) Fişa postului pentru personalul de conducere din cadrul MAI se actualizează cu atribuţiile prevăzute la alin. (1), în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentului ordin.
(3) Activitatea desfăşurată de personalul de conducere din cadrul MAI, în vederea prevenirii faptelor de corupţie, poate face parte din evaluarea anuală de serviciu.
 
CAP. IX - Dispoziţii finale

ART. 27 - (1) Şefii structurilor MAI au obligaţia de a comunica aparatului propriu al DGA sau, după caz, serviciilor judeţene anticorupţie/Direcţiei Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov persoanele desemnate consilieri pentru integritate, cu datele de contact ale acestora (de exemplu, telefon, e-mail şi fax), în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, precum şi orice modificări cu privire la acestea, în termen de 30 de zile de la momentul survenirii lor.
(2) Prelucrările de date cu caracter personal se efectuează cu respectarea reglementărilor legale privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal.
 
ART. 28 - La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 86/2013 privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor de prevenire a corupţiei în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 20 iunie 2013, se abrogă.
 
ART. 29 - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii