Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:15 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Parintilor de Inger 2012 Constanta

ro

24 May, 2012 13:55 1854 Marime text

afisconstanta.jpgBucuresti, 24 mai 2012 - Si in acest an, copilasii plecati prea devreme din aceasta lume, vor avea parte de o zi numai a lor, marcata de Organizatia E.M.M.A. prin Ziua Parintilor de Ingeri, singurul eveniment din Romania si cel mai mare din lume de acest gen, dedicat memoriei copiilor plecati dintre noi.

Aflat la a cincea editie, evenimentul se va desfasura simultan in 15 orase din tara si 5 din strainatate (Londra si Harlow din Anglia, Jossigny si Bastia din Franta si Toledo din Spania), duminica, 27 mai, incepand cu 17.30 (ora Romaniei)

Părinţii care vor lua parte la eveniment vor aprinde lumânări în memoria copiilor care nu mai sunt printre noi şi vor înălţa simultan, in toate cele 20 de orase, baloane colorate, ca ritual simbolic de despărţire.

Anul acesta, in Bucuresti, evenimentul se desfasoara in alta locatie decat cea de pana acum, si anume, in Parcul IOR, intrarea dinspre intersectia strazilor Baba Novac si Campia Libertatii.

zpi_2011-bucuresti_-_foto_nicu_buculei.jpg„Credem ca aceasta schimbare marcheaza o noua etapa in evolutia Organizatiei E.M.M.A. Este timpul sa devenim mai vizibili in ochii opiniei publice. Incet, incet lumea incepe sa inteleaga care este rolul si misunea noastra, sa priveasca cu alti ochi Parintii de Ingeri si, prin alegerea unei locatii deschise publicului larg, am dorit sa oferim tuturor posibilitatea sa fie mai aproape de noi, mai usor.

Ca in fiecare an, si anul acesta încercăm să oferim părinţilor care au trecut prin drama pierderii unui copil, suportul emoţional de care ştim că au nevoie. Acest eveniment are o semnificaţie aparte, în mod special pentru părinţii care au pierdut un copil înainte de naştere,momentul înălţării baloanelor simbolizând despărţirea de copilul pe care nu au apucat să-l vadă, să-l ţină în braţe, să-l cunoască. Este un moment emoţionant care alină la gandul că pot face asta, pentru copilul plecat prea curand de lângă ei!

Din proprie experienţă ştiu că niciun om nu trebuie să treacă singur prin aşa ceva şi că o vorbă bună, spusă cu sinceritate, poate face diferenţa majoră între un suflet chinuit şi un om pe cale să accepte încercările vieţii",a declarat Bianca Brad, fondatoarea Organizatiei E.M.M.A.

Primul balon care se va inalta de la Bucuresti va fi dedicat micutei care si-a pierdut viata recent, in apropierea locului in care se va desfasura evenimentul.

Ora de incepere pentru toate evenimentele din tara va fi 17.30

Locatiile de desfasurare a Zilei Parintilor de Ingeri, in orasele din Romania sunt:

BUCURESTI - Parcul IOR (intrarea dinspre intersectia strazilor Campia Libertatii cu Baba Novac)

BAIA MARE - Campul Tineretului in fata Muzeului de Etnografie

BRASOV - Parcul Central Titulescu

BUZAU - Parcul Crang

CLUJ NAPOCA - Parcul de la Belvedere

CONSTANTA - Plaja Modern

DEJ - Parcul mic din Piata Bobalna

GALATI - Parcul Oraselul Copiilor

IASI - Parcul de la Palatul Culturii

ORADEA - Oraselul Copiilor - Parcul Rogerius

PITESTI - Parcul Primariei, cu sprijinul Asociatiei „Sprijin pentru viata"

SATU MARE - Piata Libertatii, in fata statuii Vasile Lucaciu

SIBIU - Parcul Sub Arini, la statuia lui Mihai Eminescu

TARGU JIU - Piata Prefecturii, la Catedrala

TIMISOARA - Str. Banatului nr.5 (continuarea B-dului Budai Deleanu)

Pentru mai multe informaţii puteti scrie pe contact@organizatiaemma.ro

***

Organizatia E.M.M.A. - Eternul Miracol Materna Alinare este o organizatie neguvernamentala non-profit, neafiliata politic sau religios, a carei activitate se desfasoara pe baza de voluntariat, si care sprijina familiile care trec prin drama pierderii unui copil si, in mod special, pe cele care isi pierd copilul inainte ca acesta sa se nasca, durerea acestora fiind cel mai putin inteleasa.

E.M.M.A. este prima si singura organizatie din Romania care vine in ajutorul acestor mame, acestor familii, dar, pentru o mai buna reusita, E.M.M.A. are nevoie de sprijin de orice fel si din partea oricui doreste si are puterea de a-i sustine demersurile, fie ca e persoana fizica sau juridica. De aceea, sunt bineveniti si toti aceia care nu au pierdut un copil dar care isi doresc sa ajute Parintii de Ingeri.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii