Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:06 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Triplu eveniment la instituţia prefectului judeţul Constanţa

ro

26 Apr, 2011 20:26 871 Marime text
Marţi, 26 aprilie
2011, începând cu ora 19.30 are loc inaugurarea sălii mari a  prefecturii, care
a fost reabilitată, pentru
prima după 43 de ani, din iniţiativa prefectului Claudiu-Iorga Palaz şi cu
sprijinul unor oameni de afaceri din Constanţa. Cu acest prilej, sala, cu o
capacitate de 200 de locuri, va primi numele primului prefect al judeţului
Constanţa, Remus Opreanu, numit
odată cu instalarea, la 14 noiembrie 1878, a administraţiei româneşti în
Dobrogea.

 

În cadrul aceluiaşi eveniment, va fi lansat albumul
“Prefecţii Judeţului Constanţa – Mărturii fotodocumentare”, autori Corina
Apostoleanu şi Virgil Coman, proiect iniţiat şi susţinut de prefectul judeţului
Constanţa. “Acest demers privind
readucerea în memoria colectivă a unor funcţionari administrativi, cei mai
mulţi dintre aceştia cu o activitate deosebită nu numai în funcţia de prefect,
ci şi în întreaga lor carieră, care să stea mărturie generaţiilor de astăzi şi
celor care vor urma, este, în opinia noastră, un act de recunoaştere a
contribuţiei fiecăruia la evoluţia acestei instituţii. În plus, în condiţiile
în care după 1989 societatea românească parcurge o perioadă de profunde
transformări şi căutări, dar şi de cristalizare a valorilor autentice, inclusiv
în domeniul administraţiei publice, mulţi dintre prefecţii prezenţi în această
lucrare pot fi adevărate modele pentru reprezentanţii aparatului administrativ
din zilele noastre şi de mai târziu.” precizează Claudiu-Iorga
Palaz în Argumentul albumului.

De asemenea, prin
ordin al prefectului, vor fi acordate trei trofee REMUS OPREANU pentru coordonatorii
unor acţiuni
deosebite desfăşurate în folosul comunităţii, la solicitarea Instituţiei
Prefectului Judeţul Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii