Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:42 08 12 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Operaţiunea „Jandarmul pescar“, ediţia a VII-a

ro

01 Jun, 2014 13:13 869 Marime text
 Mâine, 31 mai a.c., Asociaţia Sportivă Jandarmii Dobrogea şi Asociaţia I.P.A. Regiunea 3 Constanta vor organiza, între orele 06.00-12.00, un concurs de pescuit între cele nouă subunităţi ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa şi una din cadrul comandamentul unităţii. Evenimentul, aflat la a VII-a ediţie, se va desfăşura în localitatea Medgidia, pe marginea Canalului Dunăre – Marea Neagră, la amenajarea “Canalul vechi”.
             Echipele formate din câte doi pescari, cei mai „profesionişti“, dintre amatori care se vor concura de-a lungul celor şase ore, vor încerca să „impresioneze“ juriul cu cea mai bună captură sau să-şi doboare propriile recorduri din ediţiile trecute.
Peştii prinşi vor fi eliberaţi după cântărire în prezenţa arbitrilor competiţiei. 
La terminarea  concursului toate echipele vor fi premiate de preşedintele Asociaţiei Sportive Jandarmii Dobrogea, mr. Joavină Cristian şi preşedintele I.P.A. Regiunea 3 Constanta, col. Ianţuc Daniel, cu ustensile de pescuit pentru  profesonişti. Un  premiu va fi adjudecat de concurentul care va prinde cel mai mare peşte din concurs.
Câştigătorii acestui concurs vor reprezenta Asociaţia Sportivă Jandarmii Dobrogea la competiţiile  urmatoare de Pescuit Sportiv.
 
            COMPARTIMENTUL DE RELAŢII PUBLICE

Ti-a placut articolul?

Comentarii