Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:56 10 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asociat unic, fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa Falimentul Picus Consulting SRL, amânat pentru 2019

ro

03 Nov, 2018 00:00 340 Marime text
Tribunalul Constanţa a stabilit un nou termen în dosarul privind falimentul societăţii comerciale Picus Consulting SRL, cu sediul social în municipiul Constanţa, pe bulevardul Mamaia. Cauza se va afla în atenţia magistraţilor din data de 14 ianuarie 2019.
 
Potrivit datelor puse la dispoziţie de Registrul Comerţului, consultat la data de 2 noiembrie, în Picus Consulting SRL figurează ca asociat unic Dănuţ Căpăţînă, fostul manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei“ Constanţa.
 
Potrivit Buletinului Procedurilor de Insolvenţă, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, la data de 13 aprilie 2017, creditoarea SC Performance Profile SRL a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva debitoarei Picus Consulting SRL.
 
În faţa instanţei, SC Performance Profile SRL a invocat existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile în cuantum de 53.550 de lei, reprezentând contravaloarea unor facturi neachitate, „respectiv facturile nr. 118/05.01.2017 şi nr. 119/07.01.2017, emise în baza contractelor de consultanţă nr. 2/08.12.2016 şi nr. 3/10.12.2016“.
 
În motivarea cererii, SC Performance Profile SRL, firmă condusă de Dănuţ Căpăţînă şi de soţia sa, Lucica Simona Căpătînă, a arătat că a prestat societăţii comerciale Picus Consulting SRL (unde, aşa cum arătam şi mai sus, ca asociat unic îl găsim pe Dănuţ Căpăţînă) servicii de consultanţă şi că nu a achitat debitul restant datorat, conform facturilor menţionate.
 
Într-un alt dosar, societatea comercială Performance Profile SRL, una dintre firmele lui Dănuţ Căpăţînă, solicită intrarea în insolvenţă. Dosarul se află pe rolul Tribunalului Constanţa, urmând ca în perioada următoare să se ia o decizie.
 
Amintim că, la finele lunii aprilie, Marius Damian Mitea şi Ciprian Coadă, judecători ai Curţii de Apel Constanţa, au decis condamnarea definitivă a lui Dănuţ Căpăţînă la zece ani de închisoare (pedeapsă rezultată după contopirea cu o altă condamnare). Asta în timp ce SC Mara Investcom SRL s-a ales cu o amendă penală de 200.000 de lei.
 
Dănuţ Căpăţînă se află în prezent în detenţie, el fiind trimis în judecată în mai multe cauze penale, toate instrumentate de procurorii DNA.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii