Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:24 18 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

“Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului viziunea Constantei!” a starnit interesul constanteni

ro

08 Apr, 2009 17:24 842 Marime text

World Vision Romania – Biroul Zonal Constanta                                                                         
Str. Bucovinei, nr.3, Constanta
Tel: 0241/549.866
Fax: 0241/549.867

Comunicat de presă

Proiectul “Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului: viziunea Constanţei!” a stârnit interesul constănţenilor pentru soarta celor mai puţin norocoşi, din lumea a treia

Proiectul “Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului: viziunea Constanţei!” finanţat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare din România, s-a încheiat pe 1 aprilie, anul curent. Inovator prin informaţia pe care a transmis-o, proiectul a avut drept scop, creşterea gradului de conştientizare a cetăţenilor Constanţei privind Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, noul rol al României de ţară donatoare şi oportunităţile de implicare a publicului în realizarea acestor obiective, în special a obiectivului nr. 6, referitor la lupta împotriva HIV/SIDA şi a altor epidemii globale.

Deşi proiectul şi-a propus să informeze 400 de elevi şi studenţi despre aceste probleme, el şi-a depăşit targhetul, peste 700 elevi din 3 licee şi 5 şcoli generale din mediul rural şi urban, 250 de studenţi, 50 profesori, 250 de angajaţi ai organizaţiei şi 30 de voluntari, participând la sesiuni de informare cu privire la obiectivele mileniului şi bolile asociate sărăciei.

Punctual, pe data de 10 decembrie 2008, a fost organizată masa rotundă cu tema Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului – viziunea Constanţei. În perioada 30 ianuarie - 2 februarie, s-a derulat atelierul de instruire a unui grup de 30 voluntari, cu privire la temele proiectului şi cu scopul asigurării sustenabilităţii acestuia. Pe parcursul derulării proiectului, voluntarii au realizat materialele de informare şi un site pentru campania de strângere de fonduri pentru susţinerea unui program contra malariei. De asemenea, au fost organizate mai multe acţiuni cu scopul de a îi capacita pentru activităţi specifice derulării unei campanii. Aceste activităţi, ca şi sesiunile de informare a publicului larg şi cele de strângere de fonduri, vor continua prin implicarea membrilor grupului constituit. Pe data de 20 februarie, a fost organizat un workshop pentru prezentarea sistemului UNITAID (sistem internaţional care sprijină achiziţia de medicamente, creat pentru a asigura pe termen lung, fonduri care să crească accesul şi să reducă preţurile la medicamente de calitate bună şi serviciile de diagnostic şi tratament pentru HIV/SIDA, malarie şi tuberculoză, în ţările în curs de dezvoltare). Fondurile sunt asigurate printr-o taxă adaugată la valoarea biletelor de avion. Aproximativ 40 de ţări dezvoltate sau în curs de dezvoltare au introdus deja această taxă. Workshopul a fost organizat la Bucureşti şi a avut ca participanţi reprezentanţi ai Ministerelului Afacerilor Externe,  ambasadori străini, ONG-uri din România şi de peste hotare, precum şi voluntari ai proiectului. La finalul proiectului, pe 30 martie, s-a organizat în parteneriat cu Universitatea Ovidius, o masă rotundă în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele proiectului, fiind informaţi totdată, profesorii şi studenţii prezenţi la eveniment, cu privire la obiectivele de dezvoltare ale mileniului şi modalităţile de implicare a societăţii civile în atingerea acestora.

Putem trage concluzia că Proiectul „Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului: viziunea Constanţei!” s-a bucurat de un real interes în rândul constănţenilor. Peste 1300 de tineri, elevi, studenţi, profesori şi nu numai, ştiu acum care sunt cele 8 obiective ale mileniului şi care sunt modalităţile prin care pot, în calitate de simpli cetăţeni solidari, să sprijine eforturile statului român de a dona ţărilor din lumea a treia, fonduri pentru eradicarea sărăciei şi a bolilor asociate acestei tare.
Cei 30 de voluntari instruiţi şi implicaţi în proiect au reuşit în scurtul interval de două luni, februarie - martie, să strângă banii necesari pentru achiziţia a 65 de plase de protecţie împotriva ţânţarilor, care vor ajunge la copiii din Africa. Echipele de voluntari, constituite într-un Grup de Iniţiativă, vor continua sesiunile de informare în unităţile de învăţământ care solicită acest lucru şi vor lupta cu aceeiaşi dăruire să salveze viaţa unor copii săraci din Africa, strângând bani pentru a cumpăra şi mai multe plase de protecţie împotriva ţânţarilor.


Pentru informaţii suplimentare: Isabela Ştefan-Iorga -  Asistent relaţii publice şi comunicare World Vision-Biroul Zonal Constanţa
Tel. 0241.549.866 sau 0731.444.651; e-mail: isabela_stefan@wvi.org.

World Vision este o organizaţie creştină, care desfăşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy. Organizaţia noastră este concentrată asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Inspiraţi de valori creştine, lucrăm cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii