Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:03 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Enel România lansează a 8- a ediţie a programului educaţional internaţional Play Energy dedicat şcolilor şi liceelor

ro

27 Feb, 2014 12:04 1534 Marime text
Enel  România,  în  parteneriat  cu  Ministerul  Educaţiei Naționale,  a  lansat  ediţia  2014  a  programului  internaţional PlayEnergy,  o  inițiativă educaţională ce se derulează începând cu anul 2007 dar, în lume, proiectul există de unsprezece ani.
 
Proiectul Play Energy vizează  informarea  şi  conştientizarea tinerei  generaţii  cu  privire  la  domeniul complex al energiei, iar tema acestui an este  „O călătorie in universul energiei”. În acest program se pot înscrie școlile gimnaziale și liceele din cele trei zone în care îşi desfasoară activitatea compania Enel: pentru zona Muntenia Sud –Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Giurgiu, pentru zona Banat – judeţele Arad, Caraș Severin, Hunedoara, Timiș şi  pentru zona Dobrogea – judeţele Călărași, Constanța, Ialomița, Tulcea.
 
Enel oferă tuturor profesorilor care se înscriu pentru a participa în acest proiect câte un ghid didactic pentru a stimula elevii să participe în realizarea materialelor ce se vor transmite pentru concurs. Pentru a participa la concurs, profesorul trebuie să formeze și să coordonaeze o echipă compusă din maxim 5 elevi, din același ciclu de învățământ (gimnaziu sau liceu). Proiectele pot fi editate în format electronic sau sub altă formă ( machetă, aplicaţii practice, studiu), Play Energy este o iniţiativă ce oferă libertate imaginaţei ce poate genera energie din orice sursă, fie teoretică, practică, ştiinţifică sau chiar artistică.
 
Dintre toate proiectele trimise până la data limită (30 iunie 2014), un juriu format din experți îi va selecta, pentru fiecare regiune (Muntenia Sud, Banat, Dobrogea), pe primii trei clasați pentru fiecare ciclu de învățământ (3 proiecte pentru gimnaziu, 3 proiecte pentru liceu), în baza criteriilor de relevanță tematică, creativitate și originalitate. Juriul regional va putea, de asemenea, să acorde mențiuni speciale ce vor permite accesul la selecția la nivel național. Într-o a doua etapă, dintre toate proiectele selectate de juriul regional, juriul național va desemna, conform acelorași criterii, primii trei clasați din fiecare ciclu de învățământ. Câștigătorii, atât profesorii, cât şi elevii, dar si instituţia de învăţământ pe care o reprezintă vor fi premiați în cadrul unei mari festivități PlayEnergy!
 
Profesorii de gimanziu si liceu din aceste judete pot solicita kit-ul PlayEnergy pana pe 28 februarie 2014 pe e-mail la adresele de e-mail vnita@lafabbricaedu.eu (pentru Muntenia), crus@lafabbricaedu.eu (pentru Banat) sau la e-mail adoicescu@lafabbricaedu.eu (pentru Dobrogea ) iar website-ul dedicat programului http://playenergy.enel.com, disponibil în  toate  limbile  ţărilor  participante,  este  un  instrument  esenţial  pentru  a face  legătura  între  clasele  implicate  în  proiect. În afară de website, și  în  acest  an,  proiectul  pune  la  dispoziţie profesorilor si elevilor  o  serie  articulată  de  materiale (Kit-ul gratuit PlayEnergy 2014) cu informații despre resursele energetice, despre  experimente si inovatii din toata lumea, cu exerciţii și sugestii de proiecte.
 
***
 
Enel este cea mai mare companie italiană în domeniul energiei electrice şi cea de-a doua companie europeană de utilităţi în funcţie de capacitatea instalată. Este un grup integrat, comercializând electricitate şi gaze naturale către peste 61 milioane de clienţi. Enel activează în 40 de ţări din întreaga lume, având o capacitate instalată netă de circa 98.000 MW şi aproximativ 74.000 de angajaţi.
 
Prezentă pe piaţa din România încă din 2005, ENEL este, în acest moment, cel mai mare investitor privat în domeniul energetic, cu operaţiuni în sectorul distribuţiei şi furnizării de electricitate, dar şi al producţiei de energie electrică din surse regenerabile. Compania are circa 4.000 de angajaţi pe plan local şi oferă servicii unui număr de 2,7 milioane de clienţi din trei zone importante ale ţării: Muntenia Sud (inclusiv Bucureşti), Banat şi Dobrogea, totalizând aproape o treime din piaţa locală de distribuţie. Enel continuă dezvoltarea unui program semnificativ de investiţii pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor, modernizarea reţelei şi implementarea pe plan local a standardelor de mediu ale grupului Enel.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii