Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:26 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procurorii DIICOT - Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Marta Andreea Elena, Lungu Maria Magdalena, Spînu Victoria şi Panait Vasile

ro

24 Jan, 2013 16:46 1172 Marime text
Comunicat de presa 24.01.2013


Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Marta Andreea Elena, 28 de ani, Lungu Maria Magdalena, 38 de ani, Spînu Victoria, 32 de ani şi Panait Vasile, 44 de ani, urmare a destructurării unei grupări infracţionale având drept scop obţinerea de beneficii financiare substanţiale din săvârşirea infracţiunilor de proxenetism şi prostituţie.

        În mod concret, s-a reţinut că inculpatele Marta (fostă Lungu) Andreea-Elena şi Lungu Maria-Magdalena au coordonat activitatea grupării, procedând la racolarea unor persoane cu o situaţie materială foarte bună, cărora le-au facilitat întreţinerea de raporturi sexuale cu diferite tinere, în schimbul plăţii unor importante sume de bani.

        Activităţile de prostituţie – proxenetism au avut loc în principal pe teritoriul României, în municipiile Bucureşti, Braşov şi la cerere, la diverse petreceri organizate în alte localităţi din ţară, dar şi pe teritoriile altor ţări – Italia, Elveţia şi Principatul Monaco.

        Tinerele care practicau prostituţia erau racolate de către membrii grupării din rândul persoanelor cu un aspect fizic atrăgător, participante la diferite concursuri de frumuseţe sau prezentări de modă, selecţia fiind riguroasă, în principal, datorită faptului că beneficiarii prestaţiilor sexuale proveneau din rândul persoanelor publice, mediul oamenilor de afaceri - cetăţeni români sau străini sau persoane din lumea mondenă.        

        Procurorii D.I.I.C.O.T. au trimis cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei sector 1 Bucureşti.

        Facem precizarea că faptele inculpaţilor urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile art. 66 Cod procedură penală, referitoare la prezumţia de nevinovăţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii