Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:14 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Buletin de presă Inspectoratul de Poliţie Galaţi, 1 septembrie 2021

ro

01 Sep, 2021 15:18 788 Marime text
La data de 31 august a.c., în jurul orei 06.50, polițiști din cadrul Poliției Orașului Berești au oprit în trafic, pentru control, un autoturism care circula pe strada Trandafirilor.
Cu ocazia legitimării conducătorului auto, acesta a refuzat să se prezinte și să înmâneze documentele solicitate, demarând în viteză către localitatea Berești – Meria. Polițiștii au plecat în urmărirea autoturismului, pe care, în scurt timp, l-au blocat în trafic, obligând conducătorul auto să oprească.
Bărbatul, de 58 de ani, identificat la volan, a fost testat alcoolscop, rezultând valoarea de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii l-au condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice și stabilirea alcoolemiei, și au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
 
***
 
La data de 31 august a.c., în jurul orei 21.30, pe strada Traian, din municipiul Galați, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane.
După primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că accidentul, în care au fost implicate două autoturisme, s-ar fi produs pe fondul nepăstrării distanței corespunzătoare în mers.
În urma impactului față – spate, o tânără, de 19 ani, pasager într-unul dintre autoturisme, a suferit leziuni, fiind condusă la spita, unde a rămas internată pentru îngrijiri medicale.
  
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
 
***
 
În aceeași zi, în jurul orei 22.30, un alt accident rutier soldat cu rănirea unui pieton, s-a produs la intersecția străzilor Brăilei și Regiment 11 Siret, din municipiul Galați.
Victma, o femeie, de 48 de ani, ar fi fost acroșată de un autoturism, în timp ce ar fi traversat strada pe marcajul pietonal. A fost condusă la spital pentru îngrijiri medicale, dar nu a necesitat internarea.
Conducătorul auto a părăsit locul accidentului, fiind identificat după aproximativ o oră, la adresa de domiciliu. Tânărul, de 18 ani, a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind negativ și a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice.
Polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
  
MANDAT PUS ÎN EXECUTARE DE POLIȚIȘTI
 
La data de 31 august a.c., în jurul orei 08.10, polițiștii Secției 2 Poliție Galați au depistat, pe strada Saturn, din municipiul Galați, un bărbat, de 23 de ani, din localitatea Jorăști, urmărit general, pe numele căruia Judecătoria Galați emisese, în data de 20.07.2021, mandat de executare a unei pedepse privative de libertate.
Bărbatul, condamnat la 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt, a fost condus și încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați, în vederea executării pedepsei.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii