Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:46 20 05 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

23 Mai - Ziua Naţională a Armânilor

ro

20 May, 2026 16:19 61 Marime text
Asociația „Comunitatea Armână din România” („Fara Armâneascâ dit România”), alături de toți cei care prețuiesc diversitatea culturală, se pregătește să celebreze Ziua Naţională a Armânilor, 23 Mai - zi ce marchează recunoaşterea armânilor ca etnie distinctă în Balcani, pentru prima dată în istorie, în anul 1905.

Anul acesta, sărbătoarea capătă o amploare deosebită, printr-o serie de evenimente culturale - organizate ȋn perioada 21-24 mai, în Bucureṣti, Constanţa ṣi Tulcea -, ce își propun să-și aducă aportul la o mai bună vizibilitate a valorilor și tradiţiilor specifice armânilor, precum ṣi la promovarea dialogului intercultural 
 București: sărbătoarea debutează în capitală, pe 21 mai (Parcul Titan, orele 18:00), cu un spectacol de cântece ṣi dansuri tradiţionale;
 Constanța: orașul de la malul mării va găzdui o serie de evenimente pe parcursul a două zile, 23 și 24 mai: conferinţă de presă (23 mai, orele 13:00, la sediul Filialei Constanţa - Bd. Tomis 218); momente artistice cu cântece și dansuri armânești (23 ṣi 24 mai, orele 16:00, Bd. Tomis pietonal); slujbă religioasă ȋn limba armână (24 mai, orele 09:00 Biserica „Sfântu Gheorghe” - cartierul Palas);
 Tulcea: celebrarea va avea loc pe 22 ṣi 23 mai: lansare de carte de poezie/vernisaj de pictură & grafică (22 mai, orele 17:30, Muzeul de Etnografie si Artă Populară - Str. 9 Mai, nr. 2) & spectacol artistic (23 mai, orele 18:00, Piaţa Civică).

Ziua de 23 mai reprezintă pentru noi armânii un moment de recunoaştere identitară, de conservare a trecutului armânesc şi de recuperare a memoriei colective pentru continuitatea noastră istorică; este mai mult decât o sărbătoare: este un simbol al rezilienței, al diversității și al evidenţierii contribuției continue a unei comunități vibrante la patrimoniul cultural european. .   

Anul 2026 coincide cu Centenarul colonizării Cadrilaterului de către Armâni, iar Comunitatea din Constanţa a marcat acest moment deosebit de imporatant pentru destinul armânilor prin amplasarea de plăci comemorative în localităţile în care armânii locuiesc.

Deasemenea în cadrul Zilei Naţionale vor fi omagiaţi Armânii care în aceşti 100 de ani au realizat acţiuni deosebite pentru poporul român care stau mărturie aportului deosebit pe care armânii l-au adus dezvoltării României. 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii