Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:00 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Uite firma, nu e firma Licitaţie deschisă la CJC, cu un singur ofertant pentru un contract de peste 4,5 milioane de lei (document)

ro

27 Nov, 2013 00:00 6730 Marime text
La sfârşitul lunii octombrie, Consiliul Judeţean Constanţa a atribuit contractul pentru dotarea cu echipamente medicale a Secţiei de Chirurgie Generală II şi a Secţiei de Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, valoarea acestuia ridicându-se, aşa cum reiese din anunţul de atribuire, la suma de 4.502.506 lei.
Contractul, împărţit în două loturi, respectiv „Echipamente Secţie Chirurgie Generală II”, în valoare de 2.151.465,23 lei, şi „Echipamente Secţie Cardiologie”, în valoare de 2.351.121,08 lei, a fost atribuit unei singure firme. Este vorba despre SC Tehno Electro Medical Company SRL, firmă cunoscută sub numele de TEMCO, în prezent cu sediul în Bucureşti.

Procedura aleasă a fost licitaţia deschisă, iar criteriul de atribuire a fost preţul cel mai scăzut. În cazul ambelor loturi, firma câştigătoare a fost, după cum reiese din anunţul de atribuire, singura care a depus şi ofertă.
Deşi în anunţul de atribuire datele de contact, respectiv număr de telefon şi cod poştal, sunt de la Cluj Napoca, firma cu numele SC Tehno Electro Medical Company SRL figurează în prezent, la Registrul Comerţului, cu sediul în Bucureşti. Adresa poştală, respectiv strada Calusei nr. 69 A, este cea care se regăseşte atât în anunţul de atribuire, cât şi în datele de la Registrul Comerţului. Sub aceeaşi denumire, firma a figurat şi cu sediul la Cluj Napoca, cu un alt cod de înregistrare fiscală, aceea apărând însă radiată în prezent la Registrul Comerţului.
Revenind la firma cu sediul în Bucureşti, aceasta are patru asociaţi, respectiv Oana Mirela Bucur, Bogdan Cristian Manea, aceştia figurând şi ca administratori, precum şi Bianca Cezara Manea şi Anca Daniela Manea.

SC Tehno Electro Medical Company SRL cu sediul în Bucureşti a fost înfiinţată în anul 2010, iar la sfârşitul anului 2012 figura cu o cifră de afaceri de 72.563.132 lei, un profit net de 20.111.578 lei şi 20 de salariaţi.
În ceea ce o priveşte pe Oana Mirela Bucur, care deţine 50% din afacere, aceasta mai figurează în prezent ca asociat în SC Clinica de ortopedie şi chirurgie Minimal Invaziva Ortoped Alex Bucur SRL, SC Era Plant SRL, SC Medical Leasing SRL şi SC Medical Tehnology & Service SRL. De asemenea ea a figurat ca asociat şi în SC Tehno Electro Medical Company SRL cu sediul în Cluj Napoca, în prezent radiată.
Bogdan Cristian Manea, la rândul său, figurează şi el în firmele enumerate mai sus, în calitate de asociat, la care se mai adaugă SC ABM Business International SRL, SC Ambiance Resort SRL şi SC Strada 50 SRL.

Bianca Cezara Manea mai figurează ca asociat doar în SC Ambiance Resort SRL, iar Anca Daniela Manea apare ca asociat în SC ABM Business International SRL şi în SC International Canadian Management Agency: ICMA – Agenţia Canadiană Internaţională de Management SRL.
Sub denumirea SC Tehno Electro Medical Company SRL, cu sediul în Cluj Napoca, dar şi în Bucureşti, firma figurează din 2007 până în prezent, singură sau în asociere cu alte firme, ca beneficiară a peste 50 de contracte câştigate din bani publici, valoarea acestora ridicându-se la peste 8 milioane lei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii