Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:09 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Constanța dă peste 11.000 de euro pentru repararea sălii de spectacole a Colegiului de Arte „Regina Maria“. Banii merg la o firmă care a mai avut contracte la liceu

ro

09 Sep, 2022 16:55 2021 Marime text
  • În Secțiunea Document puteți consulta contractul semnat de Primăria Constanța cu firma Monolit Enterprise.
Primăria Constanța a semnat contractul privind lucrările de reparații la sala de spectacole a Colegiului Național de Arte „Regina Maria“, societatea câștigătoare fiind Monolit Enterprise, companie care, potrivit datelor oficiale, s-a mai ocupat de lucrări la „Regina Maria“.
 
De asemenea, în anul 2019, firma și-a adjudecat contractul privind modernizarea drumurilor din Comuna Topraisar, județul Constanța.
 
În contractul semnat în luna august 2022 cu Primăria Constanța, se arată că durata acestuia este de două luni, iar valoarea fără TVA este de 55.860,19 lei, adică circa 11.400 de euro, la cursul actual.
 
De asemenea, se precizează că obiectul acestuia este reprezentat de execuția de lucrări de reparații în sala de spectacole a Colegiului Național de Arte „Regina Maria“.
 
Despre Monolit Enterprise
 
Potrivit Confidas.ro, consultată la data de 9 septembrie 2022, compania Monolit Enterprise a fost înființată în 2017 și are sediul social în Constanța, pe strada Răzoare, nr. 16, având ca obiect de activitate „lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor“.
 
Asociat unic și administrator este Adriana Nicoleta Stroe, iar în 2021 firma a raportat 12 angajați, un profit de peste 330.000 de lei (față de peste 900.000 de lei, în 2020) și cifra de afaceri 2,41 de milioane de lei (față de circa 3,43 de milioane de lei, în 2020).
 
Potrivit Confidas.ro, în perioada 02.07.2021 - 03.01.2013, compania Monolit Enterprise SRL a încheiat 30 de contracte de achiziții publice, în valoare totală de 29.698.305,53 de lei.
 
Conform sursei citate, printre instituțiile publice care au semnat contracte cu această firmă se numără Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Constanța, Comuna Lumina, Comuna Topalu, dar și Colegiul Național de Arte „Regina Maria“.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Flamatex SRL livrează mobilier pentru Colegiul Național de Arte „Regina Maria“ Constanța
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii