Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:06 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Licitații Tulcea Comuna Turcoaia, contract cu Gradinariu Import Export din București pentru echipament de ecologizare (DOCUMENT)

ro

07 Jun, 2023 00:00 1133 Marime text
Primăria Turcoaia, județul Tulcea. Sursa foto: Facebook.com
  • Contractul a fost atribuit prin procedura simplificată, fiind depusă o singură ofertă admisibilă.
  • Valoarea totală a achiziției este de 783.700 de lei fără TVA.
  • În Secțiunea Document poate fi consultat anunțul de atribuire.
Primăria Comunei Turcoaia, din județul Tulcea, a semnat cu firma bucureșteană Gradinariu Import Export SRL contractul vizând furnizarea echipamentului de ecologizare pentru zona pescărească din comună.
 
Informațiile privind atribuirea au fost publicate în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, unde se precizează că valoarea totală a achiziției este de 783.700 de lei fără TVA.
 
Contractul a fost atribuit prin procedura simplificată, fiind depusă o singură ofertă admisibilă, iar valoarea estimată inițial fiind de 783.705,92 de lei fără TVA.
 
În descrierea succintă a achiziției se arată că „în cadrul acestui proiect, Primăria comunei  Turcoaia propune achiziționarea unui echipament ecologizare zona pescarească Comuna Turcoaia“.
 
De asemenea, se face mențiunea că „necesitatea dezvoltării infrastructurii locale este una acută, impactul dezvoltării infrastructurii are impact direct asupra bunăstării populatiei (prin asigurarea unor servicii de mediu), precum și asupra dezvoltării zonale, a reducerii impactului negativ asupra mediului“.
 
În plus, primăria a mai arătat că „necesitatea investitței este dată de nevoia de asigurare a curățeniei și igienizarii localității, acest lucru constituind una din prioritățile zonei Comunei Turcoaia, pentru punerea în valoare a frumuseților naturale ale comunei prin asigurarea unei curățenii generale impecabile pe străzi, curățenia și salubrizarea malului în vederea prevenirii poluării apelor Dunării, aspect ce trebuie să caracterizeze orice localitate europeană“.
 
Conform autorității contractante, „una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă bazinul Dunării este poluarea. Proiectul presupune derularea de acțiuni de eliminare a deșeurilor de pe malurile Dunării în vederea reciclării acestora, dezvoltarea unui sistem de management al deșeurilor și stabilirea de măsuri pentru prevenirea recontaminării cu deșeuri a malurilor Dunării“.
 
Despre Gradinariu Import Export SRL
 
Societatea Gradinariu Import Export nu se află la primul contract public în Tulcea, în decembrie 2022 firma și-a adjudecat contractul privind furnizarea unei autogunoiere către Servicii Publice SA Tulcea, iar în luna aprilie 2023 a semnat cu Primăria Pardina contractul pentru livrarea unei autobasculante.
 
Potrivit Confidas.ro, societatea Gradinariu Import Export a fost înființată în 1994 și are sediul social în București, strada Chiciurei, nr. 47, obiectul de activitate fiind reprezentat de comerțul cu alte autovehicule.
 
Asociați în firmă sunt Andrei Călin Grădinariu și Radu Grădinariu, primul fiind și administratorul societății.
 
Numele lui Andrei Călin Grădinariu figurează și în Gradinariu Trucks Solutions SRL (alături de Radu Grădinariu) și în Eurobody Hidraulics SRL, ambele din București.
 
Cifrele Gradinariu Import Export SRL arată că, în 2021, societatea a avut 55 de angajați, profit de peste 7,29 de milioane de lei, iar cifra de afaceri a fost peste 123,39 de milioane de lei.
 
Firma are mai multe puncte de lucru în București, Ilfov, dar și în Ploiești.
 
Potrivit Confidas.ro, compania Gradinariu Import Export SRL a încheiat contracte de achiziții publice în valoare totală de 623.380.603,36 de lei, iar printre instituțiile publice care au semnat contracte cu această societate se numără Academia Navală Mircea cel Bătrân UM 02192 Constanța, Administrația Bazinală de Apă Olt, Administrația Domeniului Public Pitești, dar și altele.
 
În Secțiunea Document poate fi consultat anunțul de atribuire.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Tulcea
Contract pentru reabilitarea unui parc de agrement din comuna Turcoaia, atribuit unei firme din Iași (DOCUMENT)

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii