Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:20 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Licitații Constanța Școala generală din satul Siminoc, reabilitată de Sade Global SRL! Contract cu Primăria Murfatlar (DOCUMENT)

ro

06 Feb, 2024 17:00 847 Marime text
  • Contractul a fost adjudecat la o valoare totală de 657.968,43 de lei fără TVA, adică peste 130.000 de euro.
Sade Global SRL și-a adjudecat de la Primăria Murfatlar contractul vizând lucrările de reabilitare energetică moderată la Școala generală din Siminoc.
 
Informația a fost publicată în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, unde se precizează că atribuirea s-a făcut prin procedura simplificată, fiind depusă o singură ofertă admisibilă.
 
Contractul a fost adjudecat la o valoare totală de 657.968,43 de lei fără TVA, adică peste 130.000 de euro, la cursul actual, inițial lucrările fiind estimate la 747.923,01 lei fără TVA.
 
Nu este posibilă subcontractarea, se precizează în datele publice.
 
Denumirea achiziției este „Execuția lucrărilor pentru implementarea investiției publice: «Reabilitare energetică moderată la Școala generală, sat Siminoc, oraș Murfatlar, jud. Constanța»- finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență“.
 
Despre Sade Global SRL
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată la data de 6 februarie 2024, Sade Global SRL a fost înființată în 2004, are sediul social în Portul Ovidiu și se ocupă de lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.
 
Firma are un punct de lucru și în Constanța, pe strada Aurel Vlaicu.
 
Asociat majoritar și administrator este Niculae Sivriu, acesta fiind partener cu Iulian Vintilă.
 
Potrivit termene.ro, firma figurează cu 53 de achiziții directe (Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor, Școala Gimnazială Nr. 29 Mihai Viteazu Constanța, Orașul Cernavodă, printre autoritățile contractante) și opt contracte publice (Orașul Murfatlar, Orașul Cernavodă, Orașul Broșteni printre autoritățile contractante).
 
În 2022, Sade Global SRL a declarat zece angajați, profit peste 1,04 milioane de lei și cifra de afaceri a depășit 3,65 de milioane de lei.
 
În Secțiunea Document poate fi consultat anunțul publicat în SEAP.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Licitații Constanța
Primăria Techirghiol caută firmă pentru lucrări la Biblioteca Orășenească și Grădinița cu Program Prelungit (DOCUMENT)

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii