Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:02 04 10 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Licitație de peste un milion de euro privind drumurile de legătură cu conexiune la Drumul Expres Constanța-Tulcea-Brăila! Cine și-a adjudecat contractul (DOCUMENT)

ro

07 Oct, 2022 15:20 4262 Marime text
  • Valoarea contractului este de 5.050.599,26 de lei fără TVA, echivalentul sumei de peste 1,02 milioane de euro, la cursul actual.
  • În urma licitației deschise a fost desemnată câștigătoare oferta depuse în asociere de companiile bucureșten Eurocerad International și We Project Engineering, alături de compania italiană 3TI Progetti Italia – Ingegneria Integrata S.P.A.
  • Conexiuni cu Șerban Romică-Cezar, Aduro Impex și Pegasus Engineering.
  • În Secțiunea Document puteți consulta comunicatul remis de Direcția Națională Anticorupție privind perchezițiile din data de 29 septembrie 2022.
 
Primăria Tulcea a pus la bătaie peste un milion de euro, la cursul actual, pentru contractul privind studiul de fezabilitate și proiectul tehnic de execuție pentru drumuri de legătură cu conexiune la Drumul Expres Constanța-Tulcea-Brăila, între localitățile Tulcea, Mineri, Cataloi, Agighiol și Malcoci.
 
Șapte oferte au fost depuse pentru acest contract, în urma licitației deschise fiind desemnată câștigătoare oferta depuse în asociere de companiile bucureșten Eurocerad International și We Project Engineering, alături de compania italiană 3TI Progetti Italia – Ingegneria Integrata S.P.A.
 
Informațiile privind atribuirea contractului au fost publicate în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, unde se precizează, de asemenea, că valoarea contractului este de 5.050.599,26 de lei fără TVA, echivalentul sumei de peste 1,02 milioane de euro, la cursul actual.
 
Se precizează în aceleași informații că „proiectul va fi finanțat din fonduri europene nerambursabile, însă la data prezentei proceduri de achiziție nu există contract de finanțare semnat. Proiectul cu titlul «Proiectare (SF, PT, DTAC) pentru Drumuri de legatură cu conexiune la Drumul Expres Constanța – Tulcea – Braila» va fi finanțat prin POIM/26/1/1/Cresterea mobilității pe rețeaua rutiera TEN-T centrală“.
 
Ca informație suplimentară se precizează faptul că „fondurile necesare derulării contractului de servicii vor fi prevăzute în Bugetul de venituri și cheltuieli al Municipiului Tulcea pe anul 2022“.
 
Numele Eurocerad International se leagă de Constanța și prin prisma contractului privind supervizarea lucrărilor și dirigenția de șantier pentru „Reabilitarea şi modernizarea drumului judeţean DJ 223, tronsonul Cernavodă – Rasova – Aliman – Ion Corvin“ cod SMIS 110343.
 
Pe de altă parte, We Project Engineering (înființată în noiembrie 2021) se află la primul contract public, potrivit Confidas.ro, dar și Sicap.ai, platforme consultate la data de 5 octombrie 2022.
 
La rândul său, compania italiană 3TI Progetti Italia - Ingegneria Integrata SpA și-a legat numele, potrivit presei centrale, de construirea continuarei magistralei 5 de metrou, până la Piața Iancului, în noiembrie 2021.
 
Despre Eurocerad International SRL, fostă The Patricks Consulting SRL
 
Sursele publice consultate arată că societatea a fost înființată în 2009, de către Șerban Romică-Cezar și Virgil, cu activitate declarată de arhitectură, inginerie și sevicii consultanță tehnică, sediul social fiind într-un apartament pe Bdul Iuliu Maniu 79, și sub numele The Patricks Consulting SRL.
 
În anul 2010, asociații companiei au solicitat suspendarea activității, iar în luna martie 2012  redeschid activitatea și cooptează ca asociat pe Costache Florina, cu un procent de 4,761912%, Șerban Virgil același procent, iar Șerban Romică-Cezar, care este și administratorul societății , deține 90,476176% din capitalul social.
 
Cei trei asociați hotărăsc două schimbări importante, respectiv schimbarea  numelui societății  din The Patricks Consulting SRL în Eurocerad Internațional SRL, și obiectul principal de activitate în lucrări de construcții drumuri și autostrăzi (Mof 1750/2012).
 
Costache Florina devine la scurt timp asociat unic și administrator al societății,  schimbă sediul social într-un alt apartament pe strada Nucșoara nr. 6, București, iar familia Șerban Virgil și Cezar -Romică se retrage, așa cum arată Monitorul Oficial 3115 din anul 2012 . 
 
În continuare, asociatul unic Costache Florina mai face două modificări în structura companiei Eurocerad Internațional SRL, în 2018 schimbă din nou sediul social, tot într-un apartament, pe Bdul Ing. Gheorghe Duca 24, iar în anul 2021  modifică obiectul principal de activitate în lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.
 
Costache Florina a mai fost asociată   în societatea Pegasus Engineering SRL (fostă Marbel Consulting SRL) București ,  alături de Dragne Doina Simona, Stancu Bogdan Șerban (în perioade diferite de timp calendaristic), în prezent este asociat unic și administrator, iar Costache Florina  s-a retras din societate în anul 2017 (Mof 4485/23.11.2017) .
 
Societatea Pegasus Engineering SRL, reprezentată de asociat unic și administrator Stancu Bogdan Șerban, are activitatea declarată de inginerie și consultanță tehnică , s-a înființat în anul 2009 în București, a declarat cifră de afaceri pe anul precedent de 15.691.497 de lei, profit 1.963.386 de lei, 16 angajați, și a derulat 21 de contracte publice, în valoare de 41.379.390,56 de lei.
 
Pentru a reveni în prezent, platforma Confidas.ro, consultată la data de 5 octombrie 2022, arată că societatea Eurocerad International a fost înființată în anul 2009, așa cum am arătat mai sus, și are sediul social în București, Sectorul 1, Ing. Ghe. Duca, nr. 24, având ca obiect de activitate lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.
 
Asociat unic și administrator este Florina Costache, al cărei nume se leagă în prezent doar de această societate.
 
În anul 2021, firma a avut 24 de angajați, un profit de peste 3,4 milioane de lei și cifra de afaceri de peste 33,64 de milioane de lei, valorile fiind în scădere față de anul precedent.
 
Compania Eurocerad International are un punct de lucru în localitatea Croitori, din județul Dâmbovița și, de-a lungul timpului, a încheiat 69 de contracte de achiziții publice în valoare totală de 166.144.928,85 de lei.
 
Printre partenerii publici ai firmei se numără Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj RA, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, dar și Consiliul Județean Arad și alte instituții publice.
 
Toate conexiunile duc la Șerban Romică-Cezar
 
Asociatul fondator al societății Eurocerad Internațional, Șerban Romică-Cezar, mai este asociat și administrator la societățile Specialist Consulting SRL, aflată în reorganizare judiciară, aflată  sub incidența Lg85/2004, Specialist Smart Group SRL și Steerforth Consult SRL.
 
Șerban Romică-Cezar, așa cum se precizează gandul.ro, este implicat în licitația de la Baza Kogălniceanu (UM 02523), respectiv contractul cu numărul CN1028922, atribuit asocierii Aduro Impex SRL (lider)- Bog Art- Strabag, mai multe aflați aici
 
Direcția Națională Anticoripție a emis un comunicat (disponibil integral în Secțiunea Document) pe 30 septembrie a.c,  la solicitarea mass media, prin care oferă informații despre cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind  săvârșirea unor infracțiuni de corupție, motiv pentru care au obținut autorizări legale și au efectuat 26 de percheziții operate pe  29 septembrie a.c. , la persoane fizice si societăți comerciale.
 
Mediafax precizează Percheziții la Baza militară de la Mihail Kogălniceanu, Digi 24 Percheziții la Baza Mihail Kogălniceanu . Suspiciuni de achiziții făcute ilegal, iar g4media.ro Percheziții româno-americane la Baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu / Sunt vizate contracte de achiziții
 
Despre Aduro Impex SRL
 
Societatea s-a înfiițat în anul 2007, asociat unic și fondator Grigorie Ioan, cu sediul în satul Barboi, comuna Grecești, județul Dolj, cu activitate declarată de contabilitate și revizie contabilă.
 
Grigorie Ioan suspendă activitatea societății în anul 2009, iar în anul 2010 intervine decesul acestuia, unicul moștenitor fiind soția Grigorie Adriana, care preia, prin certificatul de moștenitor 171/24.08.2010, calitatea de asociat unic și administrator (Mof 2391/27.06.2010).
 
Grigorie Adriana declară în același document faptul că reia actvitatea societății începând cu 21 martie 2012, schimbă sediul societății în București, pe strada Ghimpați 23, schimbă activitatea principală declarată, care devine activități de inginerie și consultanță tehnică.
 
În anul 2014, asociatul unic și administrator al societății Aduro Impex SRL cooptează pe Mircea Gheorghe, domiciliat în satul Ghimpați, județul Dâmbovița, care preia administrarea societății și devine asociat minoritar cu 4,76%  și schimbă sediul social pe Șos. Mihai Bravu nr. 327, București (Mof 3597/26.06.2014).
 
În luna august 2014, Grigorie Adriana se retrage și din calitatea de asociat majoritar, iar Mircea Gheorghe este asociat unic și administrator, așa cum reiese și în prezent din consultarea surselor publice deschise.
 
Despre Specialist Consulting SRL
 
Șerban Romică -Cezar este asociat unic, fondator și administrator al companiei Specialist Consulting, înființată în anul 2006, sub numele de CRS Designing & Consulting SRL, cu sediul în București , pe Bdul Iuliu Maniu 79, cu activitate declarată de arhitectură, inginerie și consultanță tehnică.
 
În anul 2008, asociatul unic Șerban Romică-Cezar schimbă numele firmei în Specialist Consulting SRL și se retrage pentru scurt timp din firmă, cesionând integral părțile sociale și administrarea firmei către Popescu Tache  și Oancea Iulian Mircea.
 
 Anul următor în august 2009 (Mof 4196/10.08.2009) Șerban Romică -Cezar  devine din nou asociat unic și administrator al societății Specialist Consulting SRL și schimbă sediul social în București, Bdul Iuliu Maniu 79 și deschide un punct de lucru pe Șos. Nicolae Titulescu 163.
 
În perioada următoare, Șerban Romică-Cezar cooptează pe Oana (Enachi) Grigorie, născută în Craiova, în prima fază cu un procent modest de 1% în anul 2014, iar anul următor asociatul minoritar deține 4% din capitalul social al Specialist Consulting SRL.
 
Familia Grigorie din Craiova și Șerban Romică-Cezar
 
Grigorie Ioan, asociatul fondator al societății Aduro Impex SRL, decedat în anul 2010, soția moștenitoare a acestuia, Grigorie Adriana, care dobândește calitatea de asociat unic și administrator a societății până la retragerea definitivă din vara lui 2014, și Grigorie Oana, asociată minoritară cu Șerban Romică-Cezar în Specialist Consulting SRL.
 
Grigorie (Enachi) Oana, în anul 2014, domicilia în București la adresa la care soția moștenitoare a lui Grigorie Ioan, respectiv Grigorie Adriana, a mutat sediul social al societății Aduro Impex SRL, prin Mof 3597/26.06.2014, respectiv str. Ghimpați 23.
 
Specialist Consulting SRL derulează contracte cu Eurocerad Internațional SRL și Aduro Impex SRL
 
Societatea, la sfârșitul anului 2015, intră sub incidența Lg 85/2004 și, la cererea debitorilor, respectiv societățile Best Consulting & Design SRL, Road Project SRL, fiind desemnat administrator judiciar Prime Insolv Practice SPRL prin practician în insolvență Ioana Toma.
 
În prezent, societatea Specialist Consulting se află în reorganizare judiciară, iar în ultimul raport  de activitate al administratorului judiciar, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență 15796 din 3 octombrie 2022 , sunt publicate contractele în derulare ale societății.
 
Societatea Eurocerad Internațional SRL derulează trei contracte cu Șerban Romică-Cezar, care are calitatea de asociat majoritar și administrator special al societății Specialist Consulting SRL, respectiv contractul din data 11 noiembrie 2019 beneficiar CNAIR  pentru lucrarea Pitești Sibiu, și două contracte din 2022.
 
Specialist Consulting SRL, conform aceleiași surse publice deschise, derulează trei contracte, dintre care două au indicativul Dir. Port Tulcea încheiate pe 26 aprilie a.c. și al treilea cu CNAIR  pentru DN 52 ,  și cu societatea Pegasus Engineering SRL,  reprezentată de asociat unic și administrator Stancu Bogdan Șerban.
 
Alte contracte aflate în derulare sunt cu Aeroportul Bacău, municipiile Suceava, Craiova, Arad , Râmnicu Vâlcea, Primăria Sector 2 București și Primăria Râmnicu Vâlcea, UAT Giurgiu, dar și cu societățile Alpenside SRL, Straco Grup SRL, Aduro Impex SRL, Genesis Development SRL, Viarom Construct SRL.
 
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere  - CNAIR  derulează cu Șerban Romică –Cezar, prin societatea aflată în reorganizare judiciară Specialist Consulting SRL, contractul semnat în data de 30 iulie 2021 pentru Pasajul domnești 2, iar Compania Națională de Investiții a semnat contract la începutul lunii februarie 2022 pentru obiectivul Bazin Olimpic Brăila.
 
Steerforth Consult SRL fostă Progis Consult SRL
 
Compania Steerforth Consult a fost înființată în 2005, în Târgoviște, sub numele de Progis Consult, asociat unic fiind Petruța Cioroianu (fostă Gaidenco).
 
În 2020 (Mof 2261/06.07.2020), aceasta a cesionat firma către cei trei noi asociați, respectiv Oana Enachi (fostă Grigorie, asociata lui Șerban în Specialist Imobiliare), Dragoș Enachi și Șerban Romică-Cezar, cei trei hotărând să mute sediul social al firmei în București, denumirea societății devenind Steerforth Consult.
 
Registrul Comerțului consultat la zi arată că societatea Steerforth Consult SRL este administrată de Șerban Romică-Cezar, care deține 65% din companie, Oana și Dragoș Enachi deținând, fiecare, câte 17,5%.
 
Societatea se ocupă de activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea.
 
Situația raportată pentru 2019, 2020 și 2021 arată 0 angajați și 0 cifra de afaceri, pierderile raportate în 2021 fiind de peste 5.000 de lei.
 
Potrivit Confidas.ro, consultată pe 7 octombrie 2022, precizează că Steerforth Consult S.R.L. a încheiat contracte de achiziții publice în valoare totală de 563.850 de lei, cu două autorități contractante, respectiv Municipiul Drobeta Turnu Severin și Primăria Sectorului 6.
 
Totodată, pe platforma Sicap.ai, consultată la aceeași dată, societatea Steerforth Consult figurează cu un contract de 600.000 de lei încheiat în aprilie 2022 cu Primăria Craiova, pentru documentația și asistența tehnică privind lucrările de construcție la Pasajul de pe strada Gârlești din municipiu.
 
Specialist Smart Group SRL
 
Registrul Comerțului arată că societatea Specialist Smart Group a fost înființată în 2016 și are sediul social în București, Sectorul 1, strada Hrisovului, nr. 2-4, avându-i ca asociați cu părți egale pe Șerban Romică-Cezar și Florin Petre, amândoi fiind și administrator cu puteri depline exercitate împreună.
 
Asociații fondatori la înființare au fost Șerban Virgil, care avea și calitatea de administrator, și Stoica Alexandrina.
 
Potrivit monitoarelor oficiale  3028 din 7 septembrie 2020 și 3098 din 10 septembrie 2020,  Șerban Virgil  și Stoica Alexandrina îl cooptează ca asociat cu 25% pe Ștefănescu Marian, care preia și administrarea societății, iar după trei zile Șerban Virgil se retrage din societate.
 
Stoica Alexandrina și Ștefănescu Marian dețin calirtatea de asociați în procente egale, până în iunie 2021 (Mof 2185/2.06.2021), când se retrag din societatea Specialist Smart Group SRL și cesionează părțile sociale către Șerban Romică-Cezar și Petre Florin, care devin asociați în părți egale și administratori.
 
Societatea se ocupă cu activități de inginerie și consultanță tehnică legată de acestea, iar în 2021 firma a raportat un salariat, profit de peste 508.000 de lei și cifra de afaceri de peste 750.000 de lei.
 
Singurul contract public cu care figurează firma Specialist Smart Group este cel încheiat cu Administrația Națională a Penitenciarelor, pentru Penitenciarul Unguriu, în valoare de 3,15 milioane de lei.
 
Despre We Project Engineering
 
Registrul Comerțului consultat la zi arată că firma We Project Engineering a fost înființată în noiembrie 2021 și are sediul social în București, Sectorul 1, str. Vestei nr. 18, ocupându-se de activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea.
 
Asociatul majoritar al firmei, cu 55%, este compania italiană BMB SRL, cu sediul în Napoli, reprezentată de cetățeanul italian Cirino Pomicino Andrea, restul de 45% revenind societății bucureștene Specialist Smart Group, reprezentată de bucureșteanul Florin Petre.
 
În ce privește We Project Engineering, se mai arată la Registrul Comerțului că societatea este administrată de Alexandrina Stoica, al cărei nume se leagă de Initiative Exclusiv Consulting Mangament SRL și Worldone Engineering SRL, unde este asociat unic.
 
Compania We Project Engineering a raportat în 2021 0 angajați, pierderi de peste 5.000 de lei și cifra de afaceri 0.
 
Despre 3TI Progetti Italia Ingegneria Integrata SpA
 
Compania italiană 3TI Progetti Italia Ingegneria Integrata SpA, a deschis din anul 2015 sucursală în România, înregistrată sub numele 3TI Progetti Italia Ingegneria Integrata SpA Roma Sucursala București, reprezentată prin împuternicit pe perioadă nelimitată de Piacenti Andrea.
 
Compania italiană 3TI Progetti Italia Ingegneria Integrata SpA și-a legat numele, așa cum am arătat anterior, de continuarea construirii magistralei 5 de metrou, până la Piața Iancului, în noiembrie 2021, valoarea contractului fiind de peste opt milioane de euro.
 
Platforma Sicap.ai, consultată la data de 5 octombrie 2022, arată că firma și-a adjudecat în aprilie 2022 contractul de peste 10 milioane de euro de la Ministerul Sănătății privind serviciile de proiectare pentru elaborarea proiectului tehnic necesar execuției lucrărilor aferente proiectului Construirea Spitalului Regional de Urgență Cluj și servicii de asistență tehnică.
 
Alte contracte, cu valori de câteva sute de mii de euro, au fost semnate de firma italiană (unele, în asociere cu Eurocerad International) și pentru studii sau documentații cu Municipiul Bistrița, CNAIR SA, Municipiul Bacău ori Consiliul Județean Prahova.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Cine a câștigat contractul de 34 milioane de lei, pentru reabilitarea sistemului rutier din municipiul Tulcea? (DOCUMENT)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii