Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:23 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral avansează cu proiectul staţiilor hidrometrice pe râurile din Constanţa şi Tulcea (document)

ro

28 Aug, 2018 00:00 2521 Marime text
Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral a încheiat un contract de achiziţie, în urma unei licitaţii organizate pe SEAP, pentru furnizarea de servicii de proiectare, verificare proiect, asistenţă tehnică din partea proiectantului şi execuţie lucrări la investiţia „Punţi hidrometrice la staţiile hidrometrice amplasate pe râurile din Dobrogea, judeţul Constanţa şi Tulcea”.
 
Atribuirea s-a făcut la data de 23 august, prin procedură simplificată, valoarea estimată a contractului fiind de 1.256.134,45 de lei. Au fost primite două oferte, iar câştigătoarea contractului a fost Ricostar SRL, din Tulcea, oferind suma de 904.500 de lei fără TVA.
 
Persoanele cu funcţii de decizie din cadrul autorităţii contractante în ceea ce priveşte organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire au fost următoarele: Hristu Uzun - director, Adela Mihalcea - director economic, Adrian Chera - director tehnic exploatare LH, Georgiana Grigorescu -Compartimentul Juridic, Cameluşa Crăciun, George Costea, Violeta Burnaz - Birou Investiţii, Vasile Pitu - SH Constanţa, Mirela Oancea, Nela Ene - Birou Achiziţii.
 
Ricostar SRL a luat fiinţă în anul 1991, cu sediul social în municipiul Tulcea, pe strada Viticulturii. Capitalul social al firmei este 1.310.700 de lei, natura acestuia fiind privat autohton. Asociat unic şi administrator este Toader V. Statache. Activitatea principală a societăţii este „lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat”.
 
Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului, firma a raportat în 2015 un număr de 40 de salariaţi, cu un profit de 616.396 de lei, la o cifră de afaceri de 6.937.394 de lei. Anul 2016 a însemnat în cifre un număr de 25 de angajaţi, un profit de 203.564 de lei, la o cifră de afaceri de 3.322.385 de lei. În 2017, a avut un număr de 19 salariaţi, un profit de 212.899 de lei, iar cifra de afaceri a fost de 3.344.209 lei.
 
În secţiunea „Documente“, puteţi consulta anunţul de atribuire a licitaţiei.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.
  
Citeşte şi:
 
ABADL achiziţionează un spectrofotometru! Iată cine va furniza aparatul! (document)
 
Achiziţie de un milion de lei la Administraţia Bazinală de Apa Dobrogea - Litoral. Iată ce se cumpără! (document)
 
A semnat cu ABADL. Opal Construct SRL va furniza doua bărci multirol pentru intervenție rapidă și evacuare (document)
 
Iridex Group Salubrizare SRL face curăţenie pe plajele din administrarea ABADL (document)
 
Tehnorex International SA se va ocupa de inspecţia, repararea şi andocarea navei „Marina 1“ (document)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii