Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:54 29 11 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Camera de Comerţ şi Industrie a României reia întâlnirile de informare pe subiecte fiscale cu mediul de afaceri

ro

27 May, 2014 11:23 921 Marime text
Bucureşti, 22 mai 2014: Modificările fiscale şi noile reglementări cu privire la profitul reinvestit au făcut subiectul unui seminar organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României în parteneriat cu KPMG România în data de 22 mai 2014 la Amfiteatrul Albastru.
În cadrul evenimentului au fost abordate aspecte referitoare la principalele modificări ale Codului Fiscal, intrate în vigoare la 1 ianuarie 2014, modul de implementare a acestora şi efectele asupra companiilor comerciale.

Dintre subiectele care au suscitat un interes deosebit, menţionăm: deducerea taxei pe valoare adăugată în cazul societăţilor de leasing, condiţiile de rambursare a TVA la importul de produse şi servicii, necesitatea obţinerii autorizaţiei AEO (Operator Economic Autorizat) pentru companiile care efectuează operaţiuni de import – export, modul de aplicare a TVA la tranzacţiile între persoanele afiliate.

Impozitele directe, modificări ale impozitului pe profit, impozite pentru nerezidenţi, impozitul pe construcţii speciale şi impozitul reinvestit au fost temele prezentate de domnul Daniel Pană, Tax Senior Manager, KPMG România, în cea de-a doua parte a seminarului.
 „Suntem bucuroşi să fim partenerii CCIR la această întâlnire cu reprezentanţii companiilor, care sperăm să fie prima dintr-o serie de succes, în care vom aborda aspecte legate de fiscalitate. Intenţionăm să punem în discuţie şi alte subiecte de interes pentru mediul de afaceri”, a spus domnul Alin Negrescu, Senior Manager, Indirect Taxation Services, KPMG România.

Experţii KPMG România au declarat că, în cadrul parteneriatului cu CCIR, intenţionează să abordeze aspecte fiscale legate de taxele vamale, în contextul modernizării legislaţiei vamale, accizare şi contribuţiile la fondul mediu.
Evenimentul s-a desfăşurat într-o atmosferă interactivă, participanţii fiind interlocutori activi ai reprezentanţilor KPMG România, pe tot parcursul evenimentului.
 
 
Camera de Comerţ şi Industrie a României
Biroul Relaţii Externe

Ti-a placut articolul?

Comentarii