Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:40 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicatul de presă privind debutul perioadei de înscriere în Registrul electoral a alegătorilor români cu domiciliul sau reședința în străinătate

ro

01 Apr, 2016 14:15 2056 Marime text
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că, începând de astăzi, 1 aprilie 2016, alegătorii români cu domiciliul sau reședința în străinătate se pot înscrie în Registrul electoral, inclusiv cu opțiunea pentru votul prin corespondență, în perspectiva alegerilor parlamentare din acest an.

Înscrierile se pot face până cel mai târziu cu 48 de ore după începerea perioadei electorale pentru alegerile parlamentare, prin perioadă electorală înțelegând intervalul de timp care începe la data aducerii la cunoștință publică a zilei alegerilor și care se încheie odată cu publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a rezultatului scrutinului.

Precizăm că, pentru cei care doresc să voteze prin corespondență, este obligatorie înscrierea în Registrul electoral cu această opțiune. Conform Legii nr. 288/2015 privind votul prin corespondență, precum și modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cei interesați trebuie să depună personal sau să trimită prin poștă către misiunea diplomatică sau oficiul consular din statul de domiciliu sau reședință o cerere scrisă, datată și semnată, însoțită de o copie a pașaportului cu menționarea statului de domiciliu, în cazul cetățenilor români cu domiciliul în străinătate, respectiv o copie a actului de identitate și o copie a documentului care dovedește dreptul de ședere, eliberat de autoritățile străine. Modelul cererii poate fi descărcat de pe site-ul Autorității Electorale Permanente și de pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe.

Precizăm că verificarea înscrierii în Registrul electoral cu opțiunea pentru votul prin corespondență se poate face online, după cinci zile de la expirarea termenului de înscriere, accesând https://www.registrulelectoral.ro/ și introducând datele personale.
AEP îi încurajează pe alegătorii români să se înscrie în Registrul electoral cu opțiunea pentru votul prin corespondență, pentru a beneficia de facilitatea de a vota de acasă, printr-o procedură simplă și de scurtă durată, evitând astfel costurile unei deplasări și aglomerația de la secțiile de votare.

Autoritatea recomandă și alegătorilor români cu domiciliul sau reședința în străinătate care nu optează pentru votul prin corespondență să se înscrie în Registrul electoral, deoarece înregistrarea le oferă facilitatea de a vota la o secție de votare din apropierea domiciliului sau reședinței, scutind astfel costurile și timpul pierdut cu deplasarea la secțiile de votare de pe lângă ambasade, consulate sau institute culturale. În localitățile sau grupurile de localități unde sunt înregistrați cel puțin 100 de alegători români cu domiciliul sau reședința în străinătate vor fi  înființate secții de votare.

Fiecare alegător înscris în Registrul electoral cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate va fi arondat de AEP unei singure secţii de votare. Alegătorul român din străinătate poate afla la ce secție de votare este arondat, inclusiv adresa acesteia, accesând https://www.registrulelectoral.ro/ și introducând datele personale.

Ținem să precizăm că înscrierea în Registrul electoral nu este obligatorie și că au drept de vot toți alegătorii români care au domiciliul sau reședința legal stabilite în străinătate.
Pentru mai multe informații privind înscrierea în Registrul electoral și votul în străinătate, accesați linkul http://www.roaep.ro/vot_strainatate/vot_strainatate.html sau vizionați videoclipurile realizate de AEP, disponibile pe pagina oficială de Facebook și pe canalul de Youtube. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii