Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:03 22 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presa Arhiepiscopia Tomisului 23 ianuarie 2015

ro

23 Jan, 2015 16:15 890 Marime text
Sf.Bretanion, hramul mănăstirii 23 August   Duminică, 25 ianuarie,Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul ierarh Bretanion, primul episcopatestat al Tomisului. Tot duminică, mănăstirea „Sf. Ierarhi Nicolae şiBretanion”, de lângă localitatea 23 August, îşi va serba hramul. Cu aceastăocazie, Înaltpreasfinţitul Teodosie va fi prezent la Sfântul aşezământ şi, începândcu ora 8.45, va oficia Sfânta Liturghie în biserica cea mare a mănăstirii. Născut în Capadocia,posibil ucenic al Sfântului Vasile cel Mare, Bretanion (Vretanion) a fost numitepiscop al Tomisului în jurul anului 360. Dintr-o mărturie a istoriculuibisericesc Sozomen se cunoaşte un episod din care reiese bărbăţia şiînţelepciunea sa.Astfel, împăratul Valens,care era un aprig susţinător al ereziei ariene, a venit la Tomis după încheiereaunei campanii războinice împotriva goţilor (369) şi, intrând în catedralaepiscopală, a încercat să-l înduplece pe episcop să îmbrăţişeze credinţaarienilor prin participarea la sfintele taine alături de credincioşii arieni.Episcopul a refuzat, invocând hotărârile Sinodului I ecumenic de la Niceea (325),care condamnase arianismul şi a părăsit biserica episcopală, mutându-se într-oaltă biserică, împreună cu credincioșii ortodocşi.Faptul că s-a mutat dintr-un lăcaş de cult în altul denotă marea răspândire acreștinismului și faptul că, laTomis, existau cel puțin două edificii de cultcreștine.Împăratul Valens s-asupărat pe episcop şi a încercat să-l exileze, dar, la scurt timp, l-a reașezat în scaunul episcopal de teama unei iminente răscoalea credincioșilor. Același lucru este consemnat și în „Acta Sanctorum”: „La Tomis, în Scythia Minor, se sărbătorește ziua Sfântului Bretanion, episcop care a strălucit înbiserică printr-o admirabilă sfințenie și zel pentru credința strămoșească, sub împăratul Valens, căruia i s-a împotrivit.”A avut un rol important și în redactarea şi trimiterea documentelor cu privire latransferarea moaştelor Sfântului Sava Gotul în Capadocia, la cererea SfântuluiVasile cel Mare.Sf. Bretanion a condus BisericaTomisului până aproape de anul 381, când s-a mutat către Domnul, în ziua de 25ianuarie. Chipul sfântului este pictat în catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” dinConstanța.

Ti-a placut articolul?

Comentarii