Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:01 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atenţionare cetăţeni!

ro

20 Aug, 2015 00:00 3842 Marime text


S.P.C.L.E.P. Năvodari aduce la cunoştinţa cetăţenilor că, potrivit prevederilor legale în vigoare pe linie de evidenţă a persoanelor, respectiv O.U.G. 97/2005, au obligaţia de a deţine un act de identitate valabil, respectiv au obligaţia de a solicita eliberarea unui nou act de identitate cu cel puţin 15 zile înainte de expirarea actului de identitate deţinut, sau în termen de 15 zile de la data schimbării numelui, împlinirii vârstei de 14 ani, schimbării domiciliului, pierderii, distrugerii sau furtului actului de identitate deţinut.

Persoanele care se află în una din situaţiile precizate, se pot prezenta la ghişeul din cadrul  S.P.C.L.E.P. Năvodari – Casa Căsătoriilor – zilnic între orele 8.30 – 16.30,  joi – 8.30 – 18,30 şi vineri 8.30 – 14.30, în vederea solicitării eliberării unui act de identitate valabil.

Precizăm că, nesolicitarea eliberării actului de identitate în termenul legal, poate fi sancţionată cu amendă potrivit prevederilor legale.
Facem un apel către toţi cetăţenii pentru a-şi verifica periodic termenul de valabilitate al actului de identitate deţinut, în vederea evitării situaţiilor neplăcute în care pot devenii contravenienţi la prevederile legale.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii