Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:32 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lideri PNL, sceptici asupra şanselor lui Iohannis, vor implicarea lui Antonescu şi Macovei

ro

03 Nov, 2014 17:54 1595 Marime text
O serie de lideri ai PNL, vicepreşedinţi ai partidului şi lideri de filiale, susţin că şansele de câştig ale lui Klaus Iohannis în turul doi al alegerilor prezidenţiale în faţa lui Victor Ponta sunt reduse, pledând pentru implicarea lui Crin Antonescu şi a Monicăi Macovei.

Lideri din PNL contactaţi de Mediafax au declarat că susţin o abordare neutră faţă de Traian Băsescu şi PMP, însă susţin discuţii punctuale cu lideri din partidul susţinut de şeful statului. Pe de altă parte, o serie de lideri de filiale PNL pleadează pentru implicarea fostului preşedinte al PNL, Crin Antonescu, în campania pentru turul doi al prezidenţialelor.

„Trebuie să avem o contrapondere la Tăriceanu şi Antonescu este cel mai potrivit să-l neutralizeze. În plus, este posibil să aducă o parte din emoţia necesară pentru mobilizarea electoratului de dreapta la urne. Neimplicarea lui Antonescu ar scădea semnificativ şansele lui Iohannis, care sunt şi aşa reduse ca urmare a rezultatului obţinut în judeţe considerate fiefuri PNL“, a susţinut unul dintre vicepreşedinţii PNL, lider de filială.

Această poziţie este susţinută şi de alţi vicepreşedinţi PNL sau lideri ai filialelor judeţene care optează şi pentru o discuţie clară cu Monica Macovei pentru implicarea acesteia în campania lui Klaus Iohannis.

Sursa: Mediafax
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii