Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:35 02 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Informare APIA - Miercuri, 18 Mai 2011

ro

18 May, 2011 22:22 1282 Marime text
Directorul General al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, s-a întâlnit marţi 17 mai 2011, cu delegaţia Comisiei pentru agricultură a Camerei Deputaţilor din Parlamentul Republicii Cehe, condusă de domnul Josef Novotný, în calitate de vicepreşedinte al comisiei agricole.

Partea română a fost reprezentată de directorul general APIA, de directorii generali adjuncţi şi de reprezentanţi ai Agenţiei în domeniile măsuri de piaţă, audit intern, proceduri plăţi pe suprafaţă, metodologie, relaţii instituţionale şi comunicare.

În cadrul întâlnirii au fost purtate discuţii cu privire la reforma politicii agricole comune - concepte şi simplificare, modul de organizare a fermierilor în cele două state, creşterea gradului de asociere a fermierilor în vederea apariţiei unui număr mai mare de ferme medii, aspecte privind controalele încrucişate, tehnologiile inovative în agricultură - puncte tari şi puncte slabe, precum şi aspecte referitoare la informatizarea sistemului agricol. Au rămas deschise discuţii cu privire la aplicarea în România a politicii agricole comune în domeniul viti-vinicol.

Privitor la viitorul Politicii Agricole Comune după 2013, cei doi reprezentaţi au fost de acord că reforma în domeniu trebuie să aibă în vedere, în continuare, particularităţile fiecărui stat membru, şi că există elementele ale acesteia care beneficiază de susţinere atât din partea cehă, cât şi din partea română.

Programul vizitei delegaţiei conduse de domnul Josef Novotný a mai cuprins întâlniri cu domnul Valeriu Tabără, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi cu oficiali ai Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor.

SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii