O asociere de firme din București, câștigătoare a contractului de 524 milioane lei pentru modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța
O asociere de firme din București, câștigătoare a contractului de 524 milioane lei pentru modernizarea infrastructurii
05 Feb, 2026 13:54
ZIUA de Constanta
126
Marime text
126
Marime text

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA informează că, la data de 4 februarie 2026, oferta depusă de Asocierea Bawi Construction SRL - Swietelsky Construct SRL, cu Bawi Construction SRL lider de asociere, a fost desemnată câștigătoare în cadrul procedurii de achiziție sectorială pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție lucrări aferente obiectivului de investiții „Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța – Etapa III”, transmite un comunicat din partea CFR SA..
Oferta a fost stabilită în baza criteriului de atribuire cel mai bun raport calitate-preț .
Lucrările prevăzute în cadrul proiectului vizează modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța Sud, respectiv Stația Agigea Sud, inclusiv linia de legătură Agigea Ecluză – Agigea Sud, linia 813B între Agigea Ecluză și Port Constanța Ferry Boat, precum și zona de interes CMT Constanța.
Valoarea ofertei câștigătoare este de 523.811.174,66 lei fără TVA .
Durata contractului este de 99 de luni, de la data ordinului de începere, incluzând perioada de garanție.
Sursa de finanțare este asigurată din Programul Transport 2021–2027 , Axa 3 – Îmbunătățirea conectivității prin dezvoltarea rețelei TEN-T de transport pe calea ferată, precum și din fonduri externe nerambursabile aferente Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDR) .
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA își reafirmă angajamentul ferm pentru modernizarea infrastructurii de transport. Implementarea proiectelor de investiții constituie o prioritate strategică, menită să asigure României un sistem feroviar sigur, eficient, sustenabil și perfect aliniat standardelor Uniunii Europene.
Despre Bawi Construction SRL
Societatea Bawi Construction SRL a fost înființată în anul 2003, are sediul în București, bulevardul Iancu de Hunedoara nr. 48 și se ocupă de „Lucrări de construcții a căilor ferate de suprafață și subterane”.
Conform termene.ro, asociați sunt societatea germană Willke Holding GMBH, cetățeanul austriac Daniel Birsan, cetățeanul german Marco Alpert, iar administratori sunt ultimii doi.
Daniel Birsan mai este asociat și administrator la Consagrar Group SRL, Rasun Energy SRL, Zarmosi Solar Energy SRL.
În anul 2024, firma Bawi Construction SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 161.972.921 lei, cu un profit de 26.634.644 lei, la 166 de angajați, având datorii în valoare de 100.319.794 lei.
Societatea a câștigat 90 de licitații publice.
Despre Swietelsky Construct SRL
Firma Swietelsky Construct SRL a fost fondată în anul 2004, are sediul în București, strada Tipografilor nr. 11-15 și se ocupă de „Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale”.
Potrivit termene.ro, asociat este compania austriacă Swietelsky AG, iar administratori sunt cetățeanul german Bieltz Victor Adrian, Spirea Irina, Spirescu Vladimir și cetățeanul german Tobias Michael Ham.
Swietelsky AG mai este acționar la Drumserv SA.
Spirescu Vladimir mai este asociat la Teknollogik Managements SRL, Planian Ventures SRL, Mocapp Link Investment SRL, Loadzee Technologies SRL, Velocity Works Technologies SRL și administrator la Drumserv SA.
Bieltz Victor Adrian mai este asociat și administrator la Biviaris Consulting SRL și împuternicit la Swietelsky AG Linz Sucursala București.
Tobias Michael Ham mai este împuternicit la Swietelsky AG Linz Sucursala București.
În anul, 2024, societatea Swietelsky Construct SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 98.716.486 lei, cu un profit de 2.295.421 lei, la 129 de angajați, având datorii în valoare de 45.718.116 lei.
Firma a câștigat 23 de licitații publice.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Licitații Constanța: Metropolitan SRL va asigura transportul cu autobuze între Constanța și Mangalia în cazul suspendării circulației trenurilor (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


