Locuințe sociale de 4,2 milioane de euro în comuna Jurilova Printre câștigători, o firmă legată de familia Iscru care alături de fiul liderului PSD, Paul Stănescu recoltează stuf în Rezervația Biosferei Delta Dunării (DOCUMENTE)
Locuințe sociale de 4,2 milioane de euro în comuna Jurilova: Printre câștigători, o firmă legată de familia
11 Jun, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
487
Marime text



- Primăria comunei Jurilovca, județul Tulcea a atribuit un contract de 4.246.196 euro fără TVA care vizează edificarea de locuințe sociale
- Câștigătorii contractului este grupul de firme P.G.H. Construct - Com SRL - 2AOP Architecture SRL – Neptuno Grup Construct SRL
Primăria Jurilovca a atribuit contractul de achiziție publică având ca obiect execuția de lucrări și prestarea de servicii de proiectare și asistență tehnică în cadrul obiectivului de investiții „Construire locuințe sociale și de necesitate”.
Câștigătorii contractului este grupul de firme P.G.H. Construct - Com SRL - 2AOP Architecture SRL – Neptuno Grup Construct SRL.
Valoare contractului este de 21.230.984,55 lei fără TVA, adică 4.246.196 euro fără TVA.
Despre P.G.H. Construct-Com SRL
Potrivit termene.ro, societatea PGH Construct-COM a fost înființată în anul 2001, are sediul social în Babadag, pe strada Mihai Viteazu, nr. 29 și se ocupă de lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.
Societatea este deținută de Fănica, Alina și Petrică Gheorghe și este administrată de Petrică Gheorghe.
Cifrele PGH Construct-Com în 2024 arată 23 angajați, profit de 1.984.717 , iar cifra de afaceri 15.177.628
Compania P.G.H. Construct-COM SRL a încheiat contracte de achiziții publice în valoare totală de 26.941.495,42 de lei, iar printre autoritățile contractante se numără Compania Națională de Investiții, Comuna Jurilovca, dar și Comuna Mihai Bravu sau alte instituții publice.
Reamintim, în noiembrie 2020, compania PGH Construct-COM SRL din Babadag a semnat cu Primăria Jurilovca un contract pentru proiectare și execuție lucrări la un centru comunitar de servicii integrate, iar în mai 2023 a semnat contractul cu Primăria Babadag pentru construirea unui bloc de locuințe sociale în oraș.
2AOP Architecture SRL
2AOP Architecture a fost înființată în 2019, având sediul social în Constanța, pe strada Mircea cel Bătrân nr. 53 și obiectul de activitate „activități de arhitectură“.
Asociat unic și administrator este constănțeanul Andrei Pătraș.
Firma are un punct de lucru și în București pe strada Agatha Bârsescu, sector 3.
În 2024, firma a raportat o cifră de afaceri de 1.029.984 lei, profit de 1.052 lei și trei angajați.
2AOP Architecture SRL a încheiat 34 de contracte de achiziții directe și alte 3 din licitații publice.
Printre autoritățile contractante se regăsesc comunele tulcene Cerna și IC Brătianu, Comuna Plosca din Teleorman, Primăria Tataranu și Orașul Voluntari.
Reamintim, 2AOP Architecture SRL Constanța a semnat, în septembrie 2022, cu Primăria Casimcea contractul vizând reabilitarea termică a unor blocuri, iar în februarie 2023 societatea a semnat cu Primăria Frecăței contractul pentru documentația de reabilitare a Bisericii Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan.
Potrivit Registrului Comerțului, numele Marinelei Iscru, soția preotului Mădălin Adrian Iscru din Dăeni, s-a leagat de compania 2AOP Architecture SRL, dar și de Rebranding Premium SRL și Restart Premium SRL say=u Vatopediou Holding SRL.
Istoricul 2AOP Architecture SRL
Firma fost înființată în octombrie 2019, la momentul respectiv fondator și asociat unic figura constănțeanul Andrei Pătraș, activitatea principală – activități de arhitectură, iar sediul social în Constanța, pe strada Mircea cel Bătrân, nr. 53 (MOf. 4577/01.11.2019).
În 14 august 2023, asociatul unic Andrei Pătraș decide cesionarea unor părți sociale către Marinela Iscru, care devine asociat cu 49% în firmă, Andrei Pătraș rămâne asociatul majoritar (51%) și administratorul societății (MOf. 4035/12.10.2023).
Astfel, firma este deținută de Andrei Pătraș și Marinela Iscru și administrată de Andrei Pătraș.
Numele Marinelei Iscru se mai regăsește și în Rebranding Premium SRL, Restart Premium SRL, Vatopediou Holding SRL și Bizantine Art Proiect SRL, vezi secțiunea „citește și”.
Societățile care au legat numele Iscru de cel al lui Ștefan Alexandru Stănescu, fiul liderului PSD, Paul Stănescu sunt Ecologic Danube SRL și, respectiv, Biodelta Resurse SRL.
Ștefan Alexandru Stănescu intrase în cele două companii în aceeași zi, fiind cooptat de asociatul de atunci Bizantine Art Proiect SRL, controlată de Marinela Iscru, soția preotului Mădălin Adrian Iscru.
În noiembrie 2023, Ștefan Alexandru Stănescu s-a retras din cele două firme, exemplul său fiind urmat câteva zile mai târziu de Marinela Iscru.
Firmele în care familiile Iscru și Stănescu au fost partenere se află printre concesionarele pentru 25 de ani ale activității de recoltat stuf în Rezervația Biosferei Delta Dunării, Ecologic Danube SRL concesionând cea mai mare suprafață (peste 15.900 de hectare), iar Biodelta Resurse SRL având cele mai multe contracte, însumând aproape 14.500 de hectare.
Din ianuarie 2024, în urma unei modificări legislative la nivelul Ministerului Agriculturii, modificare ce a transformat stuful în pășune, au devenit posibile subvențiile pentru „paludicultură în scop furajer“.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, este deputat PSD de Olt, organizație ce a fost condusă timp de zece ani de senatorul Paul Stănescu, actual secretar general al PSD.
Potrivit unor surse, Parchetul European, a solicitat documente cu privire la acordarea acestor subvenții, sumele pentru stuf ridicându-se la peste cinci milioane de euro, potrivit G4Media.ro.
De asemenea, în octombrie 2023, ancheta „România, te iubesc“, difuzată la PRO TV, vorbea despre modificarea legislativă din domeniul agricol menită să transforme stuful în pășune pentru a se putea beneficia de subvenții. Ministerul Agriculturii a anunțat ulterior că au fost trimise Corpul de Control și inspectorii Antifraudă pentru a verifica acordarea acestor subvenții. În Secțiunea Document sunt disponibile și istoricul celor două companii, Ecologic Danube SRL și Biodelta Resurse SRL.
Neptuno Grup Construct SRL
Compania cu sediul social în Constanța, a fost înființată în 2015, iar în 2024 a raportat 50 de salariați, o cifră de afaceri de 15.016.990 lei și profit de 53.955 lei.
Tudor Cristian este unic asociat și administrator.
Firma a încheiat 18 contracte de achiziții directe.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii