Elevii din comuna Istria vor primi hrană prin Programul Național „Masă Sănătoasă”. Contract de peste 670.000 de lei (DOCUMENTE)
Elevii din comuna Istria vor primi hrană prin Programul Național „Masă Sănătoasă”. Contract de peste
26 Feb, 2026 14:16
ZIUA de Constanta
141
Marime text
141
Marime text

Primăria Comunei Istria a finalizat procedura de achiziție pentru serviciile de catering destinate preșcolarilor și elevilor din localitate. Contractul, parte a Programului Național „Masă Sănătoasă”, a fost atribuit societății Duanec Horeca SRL, valoarea totală a investiției ridicându-se la 678.150 lei (fără TVA).
Conform anunțului de atribuire publicat în SEAP, beneficiarii acestui program sunt elevii și preșcolarii care studiază în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 Istria și Școlii Gimnaziale nr. 2 Nuntași. Suportul alimentar oferit va consta într-un pachet tip sandvici, care va include obligatoriu și un fruct, respectând normele de nutriție pentru copii.
Despre Duanec Horeca SRL
Înființată în anul 2018, firma care se ocupă de fabricarea de mâncăruri preparate are sediul social pe strada Mare nr. 76, Et. 1, Cogealac. Roșca Simona este asociat unic și administrator.
Potrivit licitatiapublica.ro, firma a mai obținut, prin negociere directă, 12 contracte cu Primăria Fântânele, Primăria Istria, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Școala Gimnazială nr. 1 Fântânele și două prin licitașie publică, cu autoritate contractantă Primăria Histria.
În anul 2024, firma a declarat o cifră de afaceri de 2.813.244 de lei, 13 salariați, un profit de 233.489 lei și datorii de 932.096 lei.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
Programul „Masa Sănătoasă” implementat de Primăria Istria. Contractul de peste 600.000 lei pentru servicii de catering, adjudecat de Duanec Horeca SRL (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


