CN APM Constanța a încheiat un contract cu Șantierul Naval Constanța pentru reparații la nava „Anghel Saligny” (DOCUMENT)
CN APM Constanța a încheiat un contract cu Șantierul Naval Constanța pentru reparații la nava „Anghel Saligny”
14 Dec, 2024 16:34
ZIUA de Constanta
3725
Marime text
- Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime" SA Constanța a atribuit un contract, în urma unei licitații publice, pentru achiziția lucrărilor de reparații de reclasificare la nava Anghel Saligny.
Potrivit e-licitatie.ro, obiectul contractului constă în prestarea de servicii de verificare, măsurare și reparații la instalațiile și echipamentele navei „Anghel Saligny”, conform Listei de reparații, anexată Caietului sarcini nr. 38165/12.09.2024, în vederea reclasificării navei și emiterea noilor certificate ANR.
Reclasificarea navei și eliberarea noilor certificate vor permite navei să desfășoare activitatea pentru care este destinată.
De asemenea, numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor este de 9 zile.
Termenul în care entitatea contractantă va răspunde la solicitările de clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentația de atribuire este a 6-a zi înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor. La solicitările adresate după acest termen entitatea contractanta nu va răspunde, mai precizează sursa citată.
Anunțul a fost transmis Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP) pe data de 6 decembrie 2024.
Valoarea estimată a contractului este de 1.675.856.86 lei, iar societatea comercială ofertantă câștigătoare este SANTIERUL NAVAL CONSTANTA S.A.
Despre SANTIERUL NAVAL CONSTANTA S.A.
Potrivit termene.ro, societatea comercială a fost înființată în anul 1992 și are sediul social în municipiul Constanța, județul Constanța, în Incintă Port 1, bloc 1, iar principalul obiect de activitate al companiei este reprezentat de „construcția de nave si structuri plutitoare”.
Acționari sunt RESOURCE INTERNATIONAL SA, cu o cotă de 97.74% la sută din capitalul social, precum și alți acționari ce dețin 2.26% din firmă.
Administratori sunt Bosînceanu Andrei și Bosînceanu Dumitrița.
Bosînceanu Andrei mai ocupă funcția de administrator la CUGET LIBER SA. De asemenea, Bosînceanu Dumitrița ocupă funcția de asociat al HISTRIA SHIPMANAGEMENT SRL (20%), HISTRIA PROTGUARD SRL (100%) și HISTRIA INTERNATIONAL SRL (51.70%). Ea mai este administrator al CUGET LIBER SA.
SANTIERUL NAVAL CONSTANTA SA mai este acționar al SNC SHIP DESIGN SRL, cu o cotă de 100% din companie.
Conform sursei citate, pentru anul fiscal 2023, firma a raportat o cifră de afaceri în valoare de 145.398.425 lei, profit în valoare de 7.607.617 lei și un număr mediu de 901 salariați.
SANTIERUL NAVAL CONSTANTA S.A. figurează cu 18 contracte câștigate prin achiziții publice, pentru societăți contractante precum Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime" SA Constanța și Ministerul Apărării Naționale - U.M. 02022 Constanța.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Pentru documentarea acestui articol au fost folosite și informații de pe termene.ro.
Citește și:
CN APM Constanța oferă peste 200.000 de lei pentru un contract de reparații la șalupa Sirius 1 (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii