Ședință CLM Două terenuri din municipiul Constanța ajung în gestiunea Confort Urban SRL (DOCUMENT)
Ședință CLM: Două terenuri din municipiul Constanța ajung în gestiunea Confort Urban SRL (DOCUMENT)
26 May, 2026 11:53
ZIUA de Constanta
146
Marime text
146
Marime text

Joi, 28 mai 2026, de la ora 14:00, este programată ședința ordinară a Consiliului local al municipiului Constanța, în format online, prin intermediul unei platforme de videoconferință.
Unul dintre proiecte vizează modificarea și completarea HCL nr. 63/2013 privind aprobarea contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local din municipiul Constanța, cu modificările și completările ulterioare.
Mai simplus spus, sunt modificate anexe din HCL nr. 63/2013 astfel încât societatea Confort Urban SRL va intra în administrarea a două terenuri din municipiul Constanța.
Bunurile imobile care sunt propuse a trece în gestiunea firmei controlate de Consiliul local Constanța sunt:
- Teren intravilan situat pe șoseaua Industrială nr. 7, lot 3 – Grup Școlar Industrial „Vasile Pârvan” – suprafață de 1.948 mp (diferența dintre suprafața totală de teren de 2.280 mp și suprafața totală construită la sol de 322 mp)
- Teren intravilan situat pe strada Basarabi nr. 13 Bis – suprafață de 210 mp
Ambele terenuri au categoria de folosință „curți construcții”.
Despre Confort Urban SRL
Conform termene.ro, Confort Urban SRL a fost fondată în 2007, are sediul social pe strada Vârful cu Dor nr. 10 din Constanța și obiectul de activitate este „lucrări de construcții a drumurilor și autostărzilor”.
Directorul general este Stere Hira, iar Consiliul de Administrație, potrivit datelor de pe site-ul oficial, este format din: Damian Ionel (președinte), Sere Hira, Marius Horia Căliminte, Marius Alexandru Timofte și Mihaela Zarcu.
Confort Urban SRL a raportat pentru anul 2024 o cifră de afaceri de peste 95,6 milioane lei, profit de peste 6,7 milioane lei, datorii de peste 42 milioane lei și 357 de angajați.
Societatea subordonată Consiliului local are încheiate două contracte prin achiziție directă și 20 de licitații.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Ședință CL Constanța Confort Urban SRL își majorează afacerile la peste 109 milioane de lei, dar profitul scade cu 35%. Bugetul și bilanțul ajung pe masa consilierilor locali (DOCUMENTE)
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


