Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:52 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lansare de carte la Centrul „Jean Constantin „Dan Moisescu – un reper în folcloristica românească”

ro

25 Sep, 2019 21:55 2273 Marime text
„Dan Moisescu – un reper în folcloristica românească” este titlul cărții monografice  care va fi lansată ca un preambul al Festivalului Concurs Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Dan Moisescu” ediția a XXIII -a care va avea loc în perioada 02-04 octombrie 2019 la Topalu.
 
Dan Moisescu a fost profesor la Școala Populară de Artă din Constanța  între anii (1970-1974), perioadă în care s-a ocupat cu succes și de organizarea de orchestre și ansambluri școlare și a înființat o orchestra proprie. Totodată,  a fost dirijor și solist vocal al Ansamblului de cântece și dansuri „Brâulețul” din Constanța  în perioada (1963-1965).
 
De aceea, pentru a marca cei 110 ani de la nașterea lui Dan Moisescu,  solist vocal, violonist, dirijor, folclorist, compozitor, Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” vă invită la lansarea volumului biografic completat cu partiturile cântecelor pe care le-a înregistrat pe parcursul vieții, cele mai multe fiind cântece semnate de Anton Pann, rescrise din partitura bizantină în partitură lineară.
 
Conferențiar Universitar Doctor  Aurelia Lăpușan -  poetă, prozatoare, publicistă,  un   om   înzestrat   cu   har,  o  complexă  personalitate  culturală  a  Constanţei, având o  lista semnificativă a cărților semnate, cu premii obținute și cu multele  activități de voluntariat pe care le-a inițiat sau la care a participat, Aurelia Lăpușan, împreună cu Dr. Cristian Obrejan – dirijor al Ansamblului Folcloric Profesionist „Izvoare Dobrogene”, muzicolog cu o experiență profesională remarcabilă și o serie de lucrări publicate precum și realizări remarcabile în domeniul muzicii populare românești, orchestrator al unor creații din domeniul folcloric, sunt autorii cărții „Dan Moisescu – un reper în folcloristica românească”!

„Această carte s-a născut din dorința de a omagia personalitățile culturale dobrogene, făcând totodată cunoscută în plan social valoarea lor incontestabilă. Este necesar a recunoaște și a prețui munca și râvna înaintaților noștri, așa cum – apreciind importanța folclorului și iubind muzica și dansul popular dobrogean, s-a considerat că este o datorie de onoare ca ele să fie transmise generațiilor tinere. Numai cunoscând și urmând exemplul celor care au fost, interpreții de astăzi își pot desăvârși identitatea și respectul față de valorile morale ale poporului român. ”a declarat profesorul Doina Voivozeanu – director general al Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”

Lansarea va avea loc la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, marți 1 octombrie începând cu orele 17:00.
 
Evenimentul va fi prezentat de etnomuzicologul Eugenia Florea și scriitorul Ovidiu Dunăreanu. Intrarea este liberă.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii