Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:58 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vera Țolea, șef serviciu la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)

ro

11 Jan, 2023 00:00 1689 Marime text

 

 
• Vera Țolea este șef serviciu Economic și Administrativ la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța.
• În declaraţia de avere depusă în 2022, Vera Țolea a menționat două terenuri, o clădire și active financiare.
• Ca interese, seful de serviciu de la DSVSA Constanța a declarat calitatea de membru în Sindicatul Camera veterinarilor din județul Constanța.
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Verei Țolea, șef serviciu Economic și Administrativ la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța.
 
În declaraţia de avere completată pe 9 iunie 2022, Vera Țolea a menționat că, împreună cu familia, deține două terenuri în județul Constanța (unul agricol și unul intravilan), o clădire (inclusă la „alte categorii de bunuri imobile“) și active financiare.
 
Terenul agricol este în localitatea Movila Verde, are cinci hectare, a fost dobândit în 1991, prin reconstituire drept de proprietate, iar co-proprietari (cu 50% cotă parte) sunt Vera Țolea și soțul ei, Ion Țolea. Cei doi au aceeași calitate și la terenul intravilan (care e la Tuzla), în suprafață de 1.754 de metri pătrați, dobândit în 2007, prin contract de vânzare - cumpărare.  
 
Clădirea inclusă la „alte categorii de bunuri imobile“ îi are coproprietari, cu 50% fiecare, pe soții Țolea. Suprafața e de 400 de metri pătrați. Clădirea a fost dobândită în 2007, prin contract de vânzare - cumpărare.
 
Ca active financiare, Vera Țolea a menționat în declarația de avere: depozit bancar sau echivalente, în valoare de 53.600 lei, deschis în 2016 la Patria Bank - filiala Constanța; cont curent sau echivalente (inclusiv card), în valoare de 98.703 lei, deschis în 2015 la Banca Română de Dezvoltare - filiala Doraly Constanța.    
 
La secțiunea „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, Vera Țolea a înscris venituri din salarii și din pensii, astfel: salarii - 181.872 lei (Vera Țolea, ca șef serviciu la DSVSA Constanța); pensii - 46.308 lei (Vera Țolea, de la Casa Națională de Pensii Publice), 66.492 lei (Ion Țolea, de la Casa Națională de Pensii Publice). 
 
Ca interese, seful de serviciu de la DSVSA Constanța a declarat calitatea de membru în Sindicatul Camera veterinarilor din județul Constanța
 
Declarații anterioare
 
În 2020, Vera Țolea a depus două seturi de declarații, care au fost înregistrate pe 3 iunie, respectiv pe 14 august, în a doua situație la încetare raport serviciu.
 
În prima declarație de avere, au fost înscrise terenul agricol de la Movila Verde, terenul intravilan de la Tuzla, clădirea (spații comerciale / de producție), un depozit bancar (50.000 lei, deschis în 2016 la Patria Bank), dar și un credit bancar la BRD, cu valoarea 2.805 (monedă neprecizată), contractat în 2017 și scadent în 2020.
 
La terenul agricol de la Movila Verde, se menționează că a fost obținut prin împroprietărire și că proprietar este Ion Țolea (cotă parte 100%).
 
La capitolul venituri au fost înscrise sume obținute din salarii (moneda nefiind precizată), de la DSVSA Constanța: 110.995 (Vera Țolea - șef serviciu), 86.350 (soțul - șef birou).
 
La cele două seturi de declarații, interesele sunt aceleași: membru în Sindicatul Camera Veteranilor.   
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi pe cele de interese ale Verei Țolea.

Sursa foto: ZIUA de Constanța

 
Citește și:
 
Contraamiral de flotilă Valentin Iacoblev, comandantul Componentei Navale, averea și interesele (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii