Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:54 25 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Gabriel Dorbica, șef compartiment la ABADL (DOCUMENTE)

ro

30 Mar, 2024 20:23 675 Marime text
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Gabriel Dorbica, șef compartiment la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral.

Potrivit declarației de avere completate în mai 2023 Gabriel Dobrica deține un teren agricol de 14300 mp în localitatea Ion Corvin, județul Constnața, dobândit în anul 2017 și un teren intravilan de 800 mp la Mihail Kogălniceanu, județul Constanța dobândit în anul 2022.

Acesta a menționat că dețineun apartament de 70 mp în Constanța, dobândit în anul 2016.

Dobrica a contractat în anul 2016 un credit de la ING Bank, scadent în 2046 de 245.100 lei.

La rubrica venituri a menționat salariul de la ABADL de 71.801 lei, indemnizația soției pentru creșterea copilului de 24.480 lei, un venit de 2482 lei obținut printr-un proiect RO-Floods de la Apele Române, un venit de 1989 lei printr-un proiect SNMRI de la Apele Române și un alt venit de la PFA Dobrica Gabriel Geodez de 23.720 lei. De asemenea a obținut dividend de 250.000 de lei de la Green Hill Prest SRL Medgidia.

Acesta a menționat și alocațiile copiilor de 4320, respectiv 3600 de lei.

În declarația de interese completată în mai 2023 a menționat calitatea de membru în Sindicat Apele Dobrogea Litoral Constanța, dar și calitatea de asociat la Green Hill Prest SRL.   

Despre Green Hill Prest SRL

Potrivit datelor furnizate de platforma termene.ro, consultată la data de 30 martie 2024 societatea a fost înființată în anul 2013 și are sediul în Bulevardul Independentei, Nr. 39 Medgidia. Societatea se ocupă cu activități de întreținere peisagistică.

Pentru anul 2022 a raportat cifră de afaceri de 271.310 lei, profit de 193.961 lei și un angajat.

Unic asociat și administrator este Gabriel Dobrica.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 

Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.


Citește și: 

Ce avere are Petrică Iancu, inspector de specialitate la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral -SGA Tulcea (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii