Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:20 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declaraţie de avere - Sorin Creţu, şef la Biroul Autorizări Şcoli de Conducători Auto şi Instructori Autorizaţi (documente)

ro

18 Oct, 2018 00:00 2184 Marime text
Sorin Creţu este şef la Biroul Autorizări Şcoli de Conducători Auto şi Instructori Autorizaţi din cadrul Autorităţii Rutiere Române. El şi-a depus declaraţia de avere la data de 5 iunie 2018. Astfel, conform documentului public, nu are niciun teren, însă deţine un apartament cumpărat în 2010, în suprafaţă de 57,7 mp. De asemenea, conduce şi un autoturism Volkswagen, an de fabricaţie 2011.
 
Deţine două conturi bancare, unul deschis în 2003, în care are depusă suma de 85.640 de lei, precum şi un cont deschis în 2008, cu un sold de 43.169 de lei. Şeful de birou a încasat, în anul fiscal 2017, un salariu de 47.856 de lei de la Autoritatea Rutieră Română. La acesta se adaugă suma de 39.756 de lei, care reprezintă „evaluare competenţe profesionale“.
 
Potrivit declaraţiei de interese, Sorin Creţu nu este asociat la nicio societate comercială.
 
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi de interese ale lui Sorin Creţu.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii