Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:28 27 01 2023 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declarație de avere Ionel Damian, membru în Consiliul de Administrație al SC Administrația Fondului Imobiliar SRL, averea și interesele (DOCUMENTE)

ro

11 Nov, 2022 00:00 1162 Marime text
 

 
• Ionel Damian este membru în Consiliul de Administrație al SC Administrația Fondului Imobiliar SRL (fosta Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanța, care și-a schimbat denumirea și forma juridică).
• În declaraţia de avere depusă în 2022, Ionel Damian a înscris mai multe clădiri, printre care două case de vacanță și o casă de locuit.
• În declarația de interese, Ionel Damian a menționat că este asociat în două firme, dar și vicepreședinte al organizației municipale PSD Constanța.
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Ionel Damian, membru în Consiliul de Administrație al SC Administrația Fondului Imobiliar SRL.
 
RAEDPP Constanța și-a schimbat denumirea și forma juridică și a devenit societate cu răspundere limitată - „Administrația Fondului Imobiliar” SRL, conform Rezoluției ONRC nr. 25614/03.10.2022.
 
Sediul fostei RAEDPP, din bd. Tomis nr. 101, a fost preluat ca sediu social al noii societăți. De asemenea, societatea păstrează toate punctele de lucru ale fostei RAEDPP, așa cum au fost înainte de transformare. Asociatul unic al societății „Administrația Fondului Imobiliar” SRL este Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța.
 
Reorganizarea Regiei, prin transformarea sa în societate comercială cu răspundere limitată cu asociat unic, reprezintă o etapă importantă în procesul de reformă și modernizare a serviciului de administrare și exploatare a domeniului public și privat al municipiului Constanța.

 
În declaraţia de avere completată pe 15 iunie 2022, Ionel Damian a menționat că deține mai multe clădiri: două case de vacanță, o casă de locuit, spații comerciale / de producție și alte categorii de bunuri imobile. La toate proprietar este Ionel Damian (cotă parte 100%). Casele de vacanță și casa de locuit sunt la Eforie Sud, iar celelalte la Constanța.
 
Spațiul inclus la alte categorii de bunuri imobile a fost dobândit în anul 1992, are suprafața de 301 de metri pătrați, iar ca mod de dobândire este trecut „altele“. Spațiul comercial / de producție se întinde pe 56 de metri pătrați și a fost dobândit în 2010, prin contract de vânzare - cumpărare, la fel ca celelalte trei bunuri: casă de vacanță – 300 de metri pătrați, dobândită în 2014, casă de vacanță - 650 de metri pătrați, dobândită în 2017 și casă de locuit - 501 metri pătrați, dobândită în 2007. 
 
Ionel Damian a precizat în declarația de avere și că deține un autoturism Mercedes, an de fabricație 2010, și o autoutilitară Renault Traffic, an de fabricație 2000, ambele obținute prin contract de vânzare - cumpărare.          
 
La secțiunea „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, Ionel Damian a declarat suma de 216.440 lei, în care intră 16.440 lei - indemnizație membru Consiliu de Administrație la RAEDPP Constanța și câte 100.000 lei - dividende de la SC Vîlcele SRL și de la Domino Litoral SRL (administrator).    
 
Ca interese, Ionel Damian a menționat calitatea de asociat (cu câte 50 de părți sociale) în cele două societăți, dar și că e vicepreședinte al organizației municipale PSD Constanța.
 
Despre SC Vîlcele SRL
 
Potrivit Confidas.ro, platformă consultată joi, 10 noiembrie a.c., societatea Vîlcele SRL a fost înființată în anul 1991, are adresa la Vâlcelele, oraș Negru Vodă, județ Constanța, este în stare de funcționare la Registrul Comerțului, iar activitatea principală a firmei este „Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor“.
 
Conform Confidas.ro, în 2021 Vîlcele SRL a avut o cifră de afaceri de 643.397 lei, o pierdere netă de 262.151 lei și 3 angajați. Situația financiară a anului 2020 prezintă o cifră de afaceri de 735.154 lei, un profit net de 71.570 lei și 9 angajați. Firma este fără contracte de achiziții publice.
 
Potrivit sursei citate, asociați în firmă, cu câte 50%, sunt Isabela Damian și Ionel Damian, ambii îndeplinind și calitatea de administratori.
 
Despre SC Domino Litoral SRL
 
Potrivit Confidas.ro, platformă consultată joi, 10 noiembrie a.c., societatea Domino Litoral SRL a fost înființată în anul 2008, are adresa la Eforie Sud, în județul Constanța, este în stare de funcționare la Registrul Comerțului, iar activitatea principală a firmei este „Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare“.
 
Conform Confidas.ro, în 2021 Domino Litoral SRL a avut o cifră de afaceri de 277.730 lei, un profit net de 231.699 lei și un angajat. Situația financiară a anului 2020 prezintă o cifră de afaceri de 164.745 lei, un profit net de 132.297 lei și un angajat. Firma este fără contracte de achiziții publice.
 
Potrivit sursei citate, asociați în firmă, cu câte 50%, sunt tot Isabela Damian și Ionel Damian, acesta din urmă având și calitatea de administrator.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi pe cele de interese ale lui Ionel Damian.
 
Citește și:
 
Declarație de avere
Silviu Miron, inspector în Consiliul Județean Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii