Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:21 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce venituri are şeful Autorităţii Române Rutiere Constanţa, Marian Butnaru (documente)

ro

06 Oct, 2018 00:00 3852 Marime text
Marian Butnaru este şeful agenţiei de la Constanţa a Autorităţii Rutiere Române. Şi-a depus declaraţia de avere la data de 4 iunie 2018.
 
Şeful ARR Constanţa are mai multe terenuri menţionate în declaraţie, printre care amintim un teren intravilan de 500 mp, cumpărat în anul 1996, şi un alt teren intravilan cumpărat în 2011, în suprafaţă de 920 mp. Mai are alte două terenuri intravilane, cumpărate în 2000, respectiv 2013, de 700 şi 420 mp. Şi-a construit trei imobile: unul în 1997, fiind locuinţă de vacanţă şi având suprafaţa de 120 mp, un punct de lucru construit în 2011, în suprafaţă de 150 de mp, şi o casă de locuit în suprafaţă de 300 mp, construită în 2001. A mai achiziţionat un apartament în 2014, în suprafaţă de 68 mp.
 
Marian Butnaru a încasat de la ARR Constanţa suma de 47.994 de lei, în timp ce soţia a câştigat de la societatea SC Hermes SRL un salariu de 24.976 de lei. Şeful ARR Constanţa a mai încasat în calitate de consilier local o indemnizaţie de 7.416 lei, iar soţia are dividende în valoare de 55.000 de lei.  
 
Potrivit declaraţiei de interese, Marian Butnaru este membru în sindicatul ARR. Mai este şi preşedinte fondator al partidului Mişcarea pentru Medgidia.

Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate. 

În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi de interese ale şefului ARR Constanţa, Marian Butnaru.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii