Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:10 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ARR. Ce venituri a avut Dănuţ Marian Trandafir, director Coordonare Agenţii din Teritoriu (document)

ro

09 Oct, 2018 00:00 1526 Marime text
Dănuţ Marian Trandafir este director Coordonare Agenţii din Teritoriu în cadrul Autorităţii Rutiere Române. La data de 5 iunie 2018 şi-a depus declaraţia de avere.
 
Astfel, directorul are un teren agricol şi un teren intravilan, ambele moştenite în 2007, primul având o suprafaţă de 2,21 ha, iar cel de-al doilea având 1.523 mp. De asemenea, mai are o casă de locuit de 85 mp, primită moştenire în acelaşi an.
 
În anul 2018, el a vândut un autoturism Ford, la data de 8 mai, pentru suma de 4.000 de euro, dar şi un autoturism Skoda, la data de 24 mai, pentru suma de 9.500 de euro.
 
Nu are credite sau depozite bancare, potrivit declaraţiei de avere. În anul fiscal anterior depunerii declaraţiei de avere, Trandafir a câştigat de la ARR un salariu de 55.420 de lei, iar soţia a încasat de la SJU Olt un salariu de 38.400 de lei. Trandafir a mai primit o arendă pentru terenul pe care îl are în valoare, de 852 de lei. Directorul a mai încasat suma de 91.423 de lei în calitate de evaluator de competenţe profesionale. De asemenea, a declarat şi suma de 1.008 de lei - alocaţie pentru copil.
 
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate. 

În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza declaraţia de avere a lui Dănuţ Marian Trandafir.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii