Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:23 23 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mondo Cafe - Restaurant, un local cu servire impecabilă (galerie foto)

ro

28 Feb, 2014 00:00 4509 Marime text
Despre acest local poate aţi auzit, poate nu, dar cu siguranţă trebuie să ajungeţi acolo! Nu numai pentru că servirea este impecabilă, ci şi pentru că, după părerea mea, au cele mai bune paste cu fructe de mare din oraş. Spre deosebire de celelalte restaurante, fructele de mare chiar au fost într-o cantitate considerabilă, nu doar două-trei, de formă!
Localul se află situat pe bulevardul Tomis, nu departe de intersecţia cu bulevardul Mamaia.
 
Deşi de afară nu pare nici prea elegant, nici promiţător, interiorul te lasă fără cuvinte. În mijlocul holului ce face legătura dintre terasă şi interiorul localului este amplasată o „trapă” cu tavan din sticlă, în care sunt ţinute vinurile. Acest aranjament inedit conferă o eleganţă specială, iar ideea este unică în Constanţa.
 
Am observat vitraliile şi obiectele decorative. Niciunul nu reprezintă prea mult sau prea puţin, acestea fiind dispuse simetric şi aproape perfect.
Nici preţurile nu sunt foarte mari, mai ales când vine vorba de băuturi: o cafea costă 6 lei, specialităţile din cafea sunt cel mult 12 lei, o limonadă nu face mai mult de 11 lei, iar o apă sau un suc costă 6 lei.
Nici la mâncare preţurile nu sunt mari. Spre exemplu, pastele nu costă mai mult de 24 de lei, supele sau ciorbele sunt 10 lei, iar pentru preparatele cu fructe de mare veţi plăti între 26 şi 45 de lei. Salatele costă, în medie, 16 lei.

Micul dejun poate fi servit aici la preţul minim de 7 lei. Cel mai interesant preparat mi s-a părut friptura de prepeliţă, care costă 30 de lei.
Preţurile deserturilor nu se regăsesc în meniu, iar dacă vreţi să serviţi ceva dulce trebuie să întrebaţi ospătarul despre deserturile disponibile.
Servirea a fost excelentă, cu toate că ospătăriţa era tânără şi nu putea avea prea multă experienţă. Ne-a plăcut atât de mult încât, fie şi doar pentru amabilitatea cu care ne-a primit, ar fi un local pe care l-am frecventa.
 
Conform Registrului Comerţului, Mondo Cafe - Restaurant funcţionează pe societatea comercială Aset Line SRL, de care se ocupă Cristina Ghiţulescu. Tot ea mai este asociată şi în următoarele societăţi: Bogdan Cristina (radiată), Carina Lux SRL (lichidare) şi Mondo Cafe SRL(funcţiune).
 
Informaţii utile:
Adresa: bulevardul Tomis nr. 124;
Facebook: https://www.facebook.com/mondocafe.constanta?fref=ts sau https://www.facebook.com/pages/Mondo-Pub/629848287086785?ref=profile
Contact: 0766.463.620;
Program: luni - duminică 08.00 - 01.00;
Modalităţi de plată: Visa / Mastercard sau cash.

Ti-a placut articolul?

Comentarii