Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:19 22 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Experienţă gastronomică de neuitat Bistro D’Italy cucereşte prin simplitate, calitate şi gust (galerie foto)

ro

24 Jul, 2014 00:00 4409 Marime text
Situat la malul mării, Bistro D’Italy este un local învăluit în parfumul unei cafenele italiene veritabile. Este locul ideal pentru a petrece câteva clipe de relaxare într-un cadru desprins din peisajele din peninsulă. Amplasat în Portul Tomis, Bistro D’Italy a reuşit, în cele câteva săptămâni de când a fost deschis, să îşi facă deja un nume, ajungând rapid în topul preferinţelor iubitorilor gastronomiei italiene. Simplitatea şi calitatea sunt cuvintele care stau la baza preparatelor culinare pregătite cu pricepere de cei mai buni bucătari. Chef Valentin Maftei este expertul care pregăteşte cele mai bune pizza şi preparate originale italiene pe care le puteţi găsi în Constanţa! Experienţa şi pasiunea îşi spun cuvântul când vine vorba de combinarea ingredientelor şi aromelor, pentru obţinerea celor mai gustoase preparate. Să vă spun un secret: pizza făcută de chef Valentin a fost premiată şi apreciată în cadrul competiţiilor gastronomice internaţionale chiar de marii bucătari italieni, care i-au conferit medalii de aur pentru preparatele sale, distinse prin calitatea ingredientelor.

Pizza la metru, după reţetă originală

Poate că puţini sunt cei care s-ar fi aşteptat să găsească la o veritabilă pizzerie italiană un preparat desprins mai degrabă din bucătăria românească. Trebuie să ştiţi că la Bistro D’Italy găsiţi cei mai buni şi mai gustoşi... mici. Dar nu orice fel de mici, ci unii gătiţi după o veche reţetă italiană. De departe, Salsiccia este o specialitate care va bucura şi va surprinde papilele gustative ale celor mai pofticioşi şi pretenţioşi clienţi. Pentru acest preparat, sunt folosite ingrediente proaspete, naturale, fără conservanţi şi aditivi chimici. Cei patru mititei perpeliţi vin „la pachet“ cu o delicioasă porţie de cartofi prăjiţi, întregind astfel gustul unic al preparatului.

Tot la Bistro D’Italy vă puteţi delecta cu o generoasă pizza la metru, o specialitate tipică peninsulei Sorrento. Gustul depăşeşte orice aşteptare: o explozie de arome naturale vă va aduce o nouă perspectivă asupra acestui preparat. Iar dacă „faceţi loc la masa voastră“ şi unui vin italian de calitate, pe care angajaţii Bistro D’Italy l-au pus cu grijă la răcit, pot să vă asigur că veţi reveni aici fără ezitare.
Dacă, din contră, vreţi o gustare frugală, puteţi opta pentru delicioasele bruschetti, salate sau crostini, preparate cu atenţie de bucătarii localului. De cele mai multe ori, acestea sunt „stropite“ de iubitorii bucătăriei italiene cu cea mai bună bere artizanală sau nefiltrată, inclusă în meniu. Şi burgerii pregătiţi aici sunt cu totul surprinzători. Făcuţi doar din carne de vită de calitate, certificată de Montbeliarde Qualité, aceştia sunt trecuţi printr-o formă specială înainte de a fi pregătiţi după cele mai bune reţete.

Dar ce ar fi bucătăria italiană adevărată fără paste? Ei bine, şi la acest capitol, Bistro D’Italy excelează! Preparate din făină de grâu dur de înaltă calitate, pastele sunt gătite după reţete tradiţionale italiene, răsfăţate de cele mai delicioase sosuri. Şi, dacă tot ajungeţi la Bistro D’Italy pentru a degusta preparate italiene de excepţie, nu uitaţi să comandaţi desert. Aici se găseşte cea mai bună îngheţată, care vă va răcori şi vă va bucura simţurile într-o zi toridă de vară.

Informaţii utile

Adresa: Portul Tomis, Constanţa
Site: http://www.ditaly.ro/
Facebook: https://www.facebook.com/BistroDITALY
Program: 09.00 - 00.00
Telefon: 0726.498.436.

Ti-a placut articolul?

Comentarii