Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:33 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Astăzi se împlinesc 151 de ani de la nașterea regelui Ferdinand

ro

24 Aug, 2016 00:00 2162 Marime text


Acum mai bine de 100 de ani, pe 24 august 1865, se năștea Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen, viitorul rege al României. A  fost al doilea fiu al prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și al Infantei Antónia a Portugaliei.
 
Ferdinand și-a petrecut copilăria și adolescența în Germania. În 1885 a terminat cursurile Școlii de ofițeri din Kassel, fiind numit cu gradul de sublocotenent în cadrul Regimentului 1 Gardă de la Curtea Regală a Prusiei. Urmează apoi studii la Universitatea din Leipzig și la Școala Superioară de Științe Politice și Economice din Tübingen, pe care le-a absolvit în 1889.
 
Fratele său mai mare, Wilhem,  a renunțat la drepturile de succesiune la coroana regală a României, ceea ce l-a făcut pe tânărul Ferdinand să devină Principe de Coroană al Regatului României. Peste trei ani, tânărul prinț și-a unit destinul cu prințesa Maria Alexandra Victoria, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.
 
În 1914, în a 10-a zi de decembrie, Ferdinand a devenit rege al Regatului României. Anul 1914 este și anul începerii Primului Război Mondial. În ciuda presiunilor financiare și morale atât din partea Antantei, cât și a Puterilor Centrale, România a rămas credincioasă neutralității în decursul primilor doi ani ai Primului Război Mondial.
 
Devenit rege al României, Ferdinand se afla între ciocan și nicovală. Pe de-o parte, trebuia să se gândească la viitorul Regatului României, și pe altă parte era pus în ipostaza de a ridica sabia împotriva fostei sale patrii. După doi ani de neutralitate, Ferdinand a ales să conducă România de partea Antantei și împotriva Puterilor Centrale.
 
„Am simțit o mare mâhnire, căci am înţeles de ce avea să mă îndepărteze acea cale pentru totdeauna de familia mea, de amicii mei de odinioară, de amintirile din copilărie. A fost în mine o luptă a conştiinţei şi a inimii. Conştiinţa a învins.”
 
Din cauza acestei decizii, regele a fost exclus din Casa Regală de Hohenzollern.
 
La sfârșitul războiului, a prins contur idealul românilor și s-a realizat Marea Unire din 1918. Regele Ferdinand, „întregitorul de țară”, a fost primul rege al tuturor românilor, a fost omul reformei agrare şi al celei electorale, precum şi al acţiunilor vizând consolidarea statului naţional unitar român.
 
Din cauza cancerului galopant la colon, regele Ferdinand I al României s-a stins din viață la Sinaia pe 20 iulie 1927. A fost înmormântat la Mănăstirea Curtea de Argeș. Succesorul său la tron a fost principele Mihai, care a devenit al doilea rege al României Mari, sub numele de Mihai I.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii