Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:06 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce boli poate vindeca cimbrul

ro

14 Mar, 2020 00:00 2938 Marime text

În mod tradiţional, cimbrul nu lipseşte din nicio bucătărie, scrie romaniatv.net.


Această plantă are o faimă străveche, fiind menţionată în scrierile celebrului medic Plinius cel Bătrân, autorul enciclopediei în 37 de volume -"Istoria Naturală".


Tămăduitorii din Grecia Antică, apoi cei din Imperiul Roman, îl recomandau în mod frecvent pentru bolile digestive sau respiratorii, scrie secretele.com.


Dacii numeau cimbrul "cinuboila" şi îl foloseau atât la prepararea mâncărurilor cât şi ca leac pentru diverse afecţiuni. Apogeul Cimbrului, ca panaceu universal, a fost atins în Evul Mediu, atunci când arabii au început să producă uleiuri volatile, obţinute prin distilare.


Uleiul s-a dovedit a fi foarte eficient în vindecarea molimelor care au decimat de nenumarate ori populaţiile acelor vremuri – ciumă, holeră, tuberculoză pulmonară, friguri galbene, chiar sifilis sau dizenterie.


Cimbrul se poate folosi în stare proaspătă, dar şi uscat, înainte şi după înflorire, deoarece în orice perioadă conţine principii bioactive în număr mare.


Se pot folosi şi seminţele, care conţin cantităţi mari de acid linoleic şi alţi acizi graşi nesaturaţi, cu un rol important în organism.


Indiferent de forma în care îl folosim, cimbrul nu se fierbe, se toacă, se mărunţeşte, iar dacă vi se pare prea tare mirosul, îl puteţi amesteca cu puţin mărar.


Acest amestec constituie şi baza unor compoziţii de parfumuri care nu au nicio toxicitate.


Cimbrul are întrebuinţări uimitoare în tratamentul enterocolitelor şi la eliminarea viermilor intestinali. Nu are egal în natură din acest punct de vedere.


Cea mai simplă formă de tratament pentru combaterea tusei convulsive, a stărilor gripale şi a răcelilor este ceaiul de cimbru, sub formă de infuzie, care se prepară astfel: se fierbe apa si se lasă la răcit cinci minute, se adaugă o linguriţă de floare sau de plantă şi se lasă 20 de minute la infuzat.


Se bea călduţ – două, trei căni pe zi, îndulcit cu miere, după gust. Dacă se adaugă zece picături de tinctură de cimbru, efectul este rapid şi veţi uita de alte medicamente.


Sursa foto: romaniatv.net


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii