Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:33 09 05 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Caravana „Sănătatea vine la tine” ajunge în județul Constanța. Testări medicale gratuite pentru prevenirea bolilor cronice

ro

09 May, 2025 12:24 252 Marime text

Județul Constanța se numără printre cele șase județe din țară în care peste o mie de români din mediul rural vor beneficia, gratuit, de testări medicale pentru depistarea precoce a unor afecțiuni grave precum bolile cardiovasculare, diabetul zaharat și obezitatea. Inițiativa face parte din campania „Sănătatea vine la tine”, organizată de Alianța Pacienților Cronici din România (APCR), aflată anul acesta la cea de-a patra ediție.

În județul Constanța, caravana va ajunge în localitățile General Scărișoreanu și Țepeș Vodă, unde echipe medicale formate din specialiști, medici rezidenți, asistente și elevi ai școlilor postliceale sanitare vor consulta, educa și sprijini localnicii în privința riscurilor generate de bolile cronice netratate.
 

Testările se desfășoară în două etape: într-o primă fază se vor recolta probe biologice, iar la o săptămână distanță, medicii vor reveni pentru a interpreta rezultatele și a efectua investigații suplimentare precum EKG, testul Michigan, calculul riscului cardiovascular, măsurarea glicemiei, colesterolului și tensiunii arteriale.
 

„Prea mulți români din mediul rural ajung la medic când e prea târziu. Prin această caravană mobilă, ducem medicina acolo unde este cu adevărat nevoie de ea”, a declarat Cezar Irimia, președintele APCR.
 

Intervenția este cu atât mai necesară în contextul unor statistici îngrijorătoare. România are una dintre cele mai scăzute speranțe de viață sănătoasă din Uniunea Europeană (57,8 ani) și cea mai ridicată rată a mortalității din cauze tratabile. De asemenea, bolile cardiovasculare, diabetul și obezitatea sunt în continuă creștere, iar accesul la servicii medicale în mediul rural rămâne extrem de limitat.
 

Prin acțiunile derulate în județul Constanța și celelalte cinci județe implicate – Giurgiu, Argeș, Călărași, Bacău și Buzău – organizatorii urmăresc nu doar diagnosticarea timpurie a unor boli grave, ci și responsabilizarea pacienților în ceea ce privește prevenția și stilul de viață sănătos.

Citește și
Agenția Funerară Casa Verde a obținut o victorie provizorie, dar DSP Constanța a făcut apel. Tribunalul Constanța va decide dacă menține autorizația sanitară de funcționare

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii