Irina Lucia Mihalca - Strigătul

 În cădere,
 cu braţele întinse
 spre cerul liber, în flăcări,
 un copac
 îşi strigă departe,
 puternic, sfâşietor, durerea.
 
 Întins, galben, abandonat,
 - erou căzut privind la stele -
 trupul spectral, unduitor,
 a cedat
 roua lacrimilor
 şi-o caldă îmbrăţişare,
 acestui pământ negru şi tăcut.
 

 În zori,
 printre frunzele verzi încă,
 mugurii de floare,
 în adierea brizei,
 cântă zglobii renaşterea primăverii.