Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:45 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vremea, 26 iulie In Dobrogea, ploi, fulgere, tunete si vant

ro

26 Jul, 2010 12:13 1278 Marime text

Norii au năvălit pe cerul României încă de peste noapte. E drept, ploile nu acoperă chiar tot teritoriul ţării, dar vor fi active şi vor aduce cantităţi serioase de apă în nordul, centrul şi estul ţării, zone din care nu vor lipsi nici descărcările electrice, nici vântul în rafale şi nici chiar grindina. Vestul României rămâne astăzi la adăpost de averse, aici ploile urmând să fie numai la nivel local. Dar, cum spuneam, temperaturile sunt moderate şi plăcute, aşa că la amiază mercurul va începe numărătoarea de la 20 de grade în depresiuni şi nu va trece de 30 de grade în Dobrogea şi Bărăgan.

 Dobrogea a început ziua cu nori şi o continuă cu ploi, fulgere, tunete şi vânt. Dar e mai cald decât în restul ţării, cu valori la amiază de 23 de grade la Tulcea şi 29 la Constanţa.

După o sâmbătă ce anunţa un week-end ideal pentru cei îndrăgostiţi de litoral, astăzi, vremea întoarce foaia. Cerul se înnorează la malul mării, ploile vin însoţite de descărcări electrice şi vântul va fi suficient de puternic încât să fie supărător pentru cei ce se vor încăpăţâna să nu se retragă de pe plajă. E drept, amiaza e agreabilă din punct de vedere termic, cu valori de 27-29 de grade în aer, în timp ce apa mării ţine şi ea pasul, urmând să aibă aproximativ 26-28 de grade la mal.

Sursa: realitatea.net

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii